Un oraș apocaliptic din Ucraina este infestat cu dulciuri otrăvite, împărțite copiilor de agenți ruși. Copii le împart soldaților ucraineni, unde, de fapt, vor rușii să ajungă.
Un oraș apocaliptic din Ucraina este infestat cu dulciuri otrăvite, împărțite copiilor de agenți ruși. Copii le împart soldaților ucraineni, unde, de fapt, vor rușii să ajungă.
Copii neștiutori au primit dulciuri otrăvite într-un oraș apocaliptic din Ucraina „infestat cu agenți ruși”.
Liman – care se află la doar 15 km de linia frontului – a fost recucerit de ucraineni în octombrie 2022, dar spionii lui Vladimir Putin acționează în continuare acolo, prin dulciuri otrăvite, arată publicația The Sun.
Reporterii britanici aflați la fața locului au aflat asta în mod direct, când o fetiță de șapte ani s-a apropiat, zâmbind și oferindu-le dulciuri, într-un gest înduioșător:
„Dar un voluntar care ne însoțea ne-a avertizat să nu le mâncăm, spunând că aghiotanții lui Putin le-au împărțit unor copii neștiutori, care apoi le dau mai departe soldaților ucraineni, care, de asemenea, nu sunt mai înțelepți.
Voluntarul a spus: „Orașul este infestat cu agenți ruși. Au existat cazuri în care copiii aduceau dulciuri la punctele de control și soldaților la întâmplare pe stradă. Bomboanele au fost otrăvite. Copiii nu sunt conștienți de ceea ce fac.Nu ar trebui să accepți nimic de la oameni; nu poți avea încredere nici măcar într-o fetiță.”
Fetița a apărut de nicăieri și era neînsoțită, și a dispărut imediat.
Orașul Liman, situat în regiunea Donețk, a fost distrus după o ocupație rusă de patru luni, în 2022.
Cele mai multe case au rămas fără utilități, iar pereții lor ciuruiți de gloanțe au fost acoperiți de graffiti pe care erau scrise cuvinte precum „Rusia”, „URSS” și „Lumea rusă”. Liman a fost eliberat în octombrie 2022 – și de atunci a fost ținta regulată a armatei lui Putin.
Oamenii trăiesc astăzi acolo în subsoluri pentru a se proteja de rachetele, obuzele și dronele rusești și își gătesc mâncarea afară, pe sobe improvizate. Lângă fiecare clădire se află tone de lemne de foc stivuite în grămezi.
Înainte de ocupația rusă, în Liman locuiau peste 20.000 de oameni; acum doar câteva mii încearcă să supraviețuiască.