Opt persoane au fost evacuate, luni seară, după ce pe scara unui bloc din municipiul Ploieşti a fost semnalat un miros suspect, trei dintre acestea fiind evaluate medical la faţa locului.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, a fost semnalat miros suspect pe casa scării între etajele 6 şi 7 ale unui bloc de tip P+8 aflat pe strada Ştefan Greceanu din municipiul Ploieşti.
Opt persoane au fost evacuate iar trei dintre ele, care prezentau uşoare probleme respiratorii, au fost evaluate medical, a informat sursa citată.
Ulterior, toate persoanele implicate au refuzat transportul la spital.
„Intervin pompierii militari cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, două ambulanţe SMURD şi, în sprijin, două ambulanţe din cadrul SAJ Prahova. A fost solicitată intervenţia unui echipaj CBRN din cadrul USISU Ciolpani. (…) S-a acţionat pentru ventilare/aerisire, în acest moment fiind dispersat mirosul”, precizează sursa citată.