Oana Sivache va fi înlocuită joi de la conducerea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), după e Parchetul i-a interzis să mai ocupe funcţia de director general al ASSMB.

„Am primit de la avocatul doamnei Sivache, pentru că DNA nu s-a învrednicit să ne trimită oficial, am primit faptul că Parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pe care o exercita până acum, pentru 60 de zile. Am luat act prin intermediul avocatului doamnei Sivache şi facem dispoziţia de înlocuire a ei cu cineva – azi”, a transmis Nicușor Dan într-o declaraţie acordată presei.

Directorul general al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), Oana Sivache, este acuzată de procurorii DNA că ar fi primit mită de la managerul Spitalului Colţea, Ioan-Bogdan Furtună, constând în plata chiriei şi a utilităţilor pentru un imobil din Bucureşti pe care aceasta l-ar fi ocupat împreună cu familia.