O femeie din Vaslui riscă să își piardă cei patru copii născuți în Marea Britanie. După ce s-a certat cu fostul soț, ea a venit în țară cu cei mici.
Protecția Copilului din Londra a obținut o decizie care cere ca minorii să fie aduși urgent în plasament, în Anglia, iar mama este acuzată de răpire internațională de minori. În acest timp, instanțele românești au dat două soluții contradictorii în acest caz.
Ali Khadejaa Noor este o româncă din Vaslui pe care, în trecut, o chema Elena Huțu. Și-a schimbat numele după căsătorie. Autoritățile britanice vor să îi ia cei patru copii pe care îi are din două căsnicii, două fete și doi băieți de 2, 4, 6 și 8 ani.
Femeia spune că al doilea soț, un cetățean pakistanez cu care a stat în Regatul Unit, i-a facut reclamație după ce l-a părăsit, între ei existând numeroase neînțelegeri.
Bărbatul a trimis serviciilor sociale din Londra o filmare în care bunica celor mici, mama femeii, de profesie asistent medical, le făcea o injecție cu antibiotic, fără recomandare scrisă de la medic. Poliția a concluzionat că incidentul constituie o contravenție. Iar Protectia Copilului din Londra a deschis în iulie 2022 două acțiuni in instanță pentru preluarea celor patru copii.
Ali Khadeja Noor, mama copiilor: „Totul a plecat de la injecția aia, au considerat că acea injecție poate fi ceva îngrijorător. Au vrut să ia toți copiii pentru că nu sunt suficient de aptă, au încercat să mă faca să par nebună. Orice spuneam, totul era împotriva mea.”
Elena fost căsătorită de două ori. Anul trecut, a venit în Romania cu copiii, cu acordul celor doi tați biologici. Între timp, însă, serviciile sociale britanice au obținut ordine provizorii de preluare a minorilor în sistemul de protecție. Însă cum aceștia nu mai erau pe teritoriul Regatului Unit, s-a ajuns la acuzația de răpire internațională de copii.
Cazul a ajuns la Tribunalul București, apoi, în februarie, la Curtea de Apel. Prima instanță a susținut poziția femeii. A doua pe cea a autorităților britanice.
Ali Khadeja Noor, mama copiilor: „Când am trecut granița nu ne căuta nimeni, nu ne-a interogat nimeni. Cum să renunț eu la copiii mei? Copiii sunt agitați, le este frică să nu vină cineva să îi ia.”
Potrivit ultimei decizii a magistraților de la Curtea de Apel București, cei patru copii trebuie predați serviciilor sociale din Newham, Londra.
Maria Costea, avocata femeii: „Nu există motiv de răpire a propriilor copii, nu există o deplasare ilicită, avea consimțământul de la ambii tați.”
Între timp, o anchetă socială făcută de autorități, în România, a concluzionat că minorii „nu sunt expuși unui risc în familia naturală” iar copiii își doresc să rămână cu mama lor.
Nela Draghici, asistent social: „Am fost în familie pentru ancheta socială. Este o mamă care poate să își îngrijească cei 4 copii.”
Romeo Crețu, purtător de cuvânt DGASPC Vaslui: „Nu au fost identificate elemente care să justifice separarea copiilor de mamă.”
Acum speranța femeii o reprezintă tot instanțele românești. Luni se va judeca primul termen al contestației în anulare, pentru suspendarea executării deciziei Curții de Apel București.