Gest emoționant al unei profesoare din Texas. Femeia și-a donat un rinichi unui copil pe care nu îl cunoștea, impresionată de mesajul în care familia cerea disperată ajutor.
Micuțul s-a născut cu o boală genetică rară și suferea de insuficiență renală înainte de a împlini un an, scrie CBS News.
Neavând niciun membru al familiei apt să doneze un rinichi, copilul a fost trecut pe o listă de așteptare. Dar timpul se scurgea, așa că familia a făcut apel la populație pentru ajutor.
Văzând cererea lor, Jane Callahan, o profesoară din Texas, a făcut un gest care le-a schimbat viața, oferind unul dintre rinichii ei copilului pe care nici nu-l cunoștea.
Micuțul a fost supus unei operații de transplant de cinci ore, în decembrie, la Spitalul de Copii din Houston. Apoi a urmat așteptarea chinuitoare înainte ca familia să afle că operația a fost un succes.
„Copilul este foarte bine. Totul este minunat”, le-a spus asistenta familiei Sobieralski după operație.
Callahan, femeia care a făcut posibil acest lucru, este profesoară de clasa a III-a și mamă singură a doi copii.
„A fost unul dintre cele mai profunde momente din viața mea”, a spus mama copilului.
Acum, în vârstă de 2 ani, micuțul își revine, iar profesoara care i-a salvat viața spune că se simte minunat pentru că a făcut acest gest.