Sondaje BNR: Firmele din România resimt o înrăutățire a pieței în aproape toate sectoarele.
Finanțarea corporate a crescut în 2023, în ciuda dobânzilor ridicate față de 2019.
Mugur Isărescu: „Preocupările firmelor românești sunt mai degrabă legate de tranziția la energia verde”.
Guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, crede că mediul de business din România este mai optimist decât companiile europene când vine vorba de accesul la finanțare.
„Preocupările firmelor românești sunt mai degrabă legate de tranziția la energia verde”, transmite guvernatorul BNR. Totuși, în ultima vreme, companiile românești resimt o
înrăutățire a pieței în aproape toate sectoarele, arată tot sondajele BNR.
De ce este privită finanțarea businessului și investițiilor cu un mai mare optimism?
„Cred că este un optimism un pic mai ridicat la noi, justificat, nu este de un optimism din acesta, pueril, ca să zic așa, prin faptul că noi am avut deja, în 2023 o creștere economică mai bună decât majoritatea statelor europene, dacă nu chiar cea mai bună din Uniunea Europeană, iar în 2024 se așteaptă ca această creștere economică să accelereze nu doar la noi, ci în toată Uniunea Europeană. Creșterea economică înseamnă automat că merge business-ul mai departe și că companiile devin bancabile, sunt finanțate de către bănci, de către bursă, de către fonduri de investiții”, a explicat Răzvan Botea, editor la Ziarul Financiar, pentru Aleph News.
„În al doilea rând, vorbim de infuzia mare de fonduri eurepene care urmează să continue și în 2024. Sigur, cu un ritm posibil puțin mai scăzut, din cauză că anul acesta nu se încheie exercițiul financiar multianual, cum a fost cazul anul trecut, dar totuși urmează să intre și aceste fonduri multieurpene, care înseamnă, la rândul lor, finanțare pentru mediul de business. În al treilea rând și aici este o chestiune pentru toată Europa, nu doar pentru România, este faptul că dobânzile, mai mult ca sigur vor scădea. Acestea sunt prognozele tuturor analiștilor financiari serioși, pentru că vedem că inflația dă în apoi. Nu la același ritm la care speram, dar vedem că ușor ușor se temperează și automat și dobânzile vin după ea și vor scădea. Faptul că scad dobânzile înseamnă un acces la finanțare mai ușor, adică înseamnă o finanțare mai ieftin și deci o finanțare mai ușoară. Aceștia sunt cei trei factori pentru care cred eu că firmele din România sunt mai optimiste în ceea ce privește accesul la finanțare, decât alte companii din Uniunea Europeană, dacă ne uităm la aceste sondaje pe care BNR și Banca de Investiții le-au derulat”, a adăugat Răzvan Botea.
Citește și