Familia regală britanică a fost copleşită de valul de teorii ale conspiraţiei care au apărut din momentul în care prințesa Kate s-a retras din îndatoririle regale, după operația abdominală suferită în luna ianuarie.
Speculațiile au vizat în mod special dispariţia prinţesei Kate din viaţa publică. Din această cauză, familia regală a fost nevoită să îşi schimbe radical strategia de comunicare pentru a se adapta la era reţelelor de socializare, marcând astfel o posibilă încheiere a politicii sale de confidenţialitate.
Vineri, după două luni de tăcere aproape totală din partea anturajului său, prinţesa Kate a susţinut în sfârşit un discurs televizat preînregistrat în care a anunţat că suferă de cancer.
„A fost un fapt fără precedent să faci un anunţ personal la televizor despre o problemă de sănătate care afectează familia regală”, a declarat Nick Couldry, profesor de sociologie şi comunicare mediatică la London School of Economics, conform AFP.
„Nu există nicio îndoială că speculaţiile nesfârşite despre sănătatea prinţesei au fost un factor determinant în decizia de a difuza acest mesaj personal”, a adăugat el.
Pentru Michelle Lawless, director executiv de servicii la agenţia de comunicare Media Minefield, „această situaţie arată că echipa de comunicare de la Palatul Kensington”, reşedinţa oficială a prinţului William şi a soţiei sale, Kate, a lucrat până în acel moment „cu o strategie depăşită”.
„Timp de decenii, poate chiar de secole, comunicarea Palatului a urmat aceeaşi mantră: ‘nu te plânge niciodată, nu explica niciodată’. A funcţionat atunci când oamenii se informau din mass-media şi de la jurnaliştii profesionişti. Însă acest lucru chiar nu mai funcţionează în era reţelelor de socializare”, a insistat ea, într-un interviu acordat pentru AFP.
În trecut, familia regală britanică a ţinut în secret problemele de sănătate ale monarhilor. Regele George al VI-lea a murit de cancer pulmonar în 1952, momentul în care Elisabeta a urcat pe tron, însă nimeni nu a știut de problemele sale medicale.
Nici problemele de sănătate a reginei Elisabeta a II-a nu au fost cunoscute. Suverana a murit în 2022 de „bătrâneţe”, potrivit certificatului său de deces, care a fost făcut public.
În ianuarie, Palatul Kensington a anunţat doar că prinţesa Kate se va recupera timp de câteva săptămâni după o misterioasă operaţie abdominală.
Absenţa prinţului William de la o comemorare importantă din „motive personale” nu a făcut decât să alimenteze zvonurile.
O fotografie a prinţesei Kate şi a copiilor ei publicată pe contul său de pe reţeaua de socializare X cu ocazia Zilei Mamei în Marea Britanie, pe 10 martie, menită să îi liniştească pe oameni cu privire la starea ei de sănătate, a înrăutăţit şi mai mult situaţia după ce s-a aflat că imaginea a fost editată.
„Înţeleg dorinţa ca viaţa ta privată să îţi fie respectată, mai ales atunci când este vorba despre o problemă de sănătate, dar să nu spui nimic şi să crezi că (zvonurile – n.red.) vor dispărea de la sine este exact opusul a ceea ce se întâmplă”, a explicat Michelle Lawless.
În schimb, Palatul Buckingham a luat decizia de a anunţa într-un comunicat de presă, în februarie, că regele Charles al III-lea suferă de cancer – fără să precizeze însă tipul acestuia.
Făcând acest lucru, regele a dat dovadă de un nivel de transparenţă fără precedent pentru un monarh britanic, iar „situaţia sa (a fost) tratată foarte diferit” în mass-media şi în spaţiul online, a remarcat aceeaşi specialistă britanică în comunicare.
Pentru profesorul Nick Couldry, chiar şi dincolo de ascensiunea reţelelor de socializare, faptul că familia Windsor a fost forţată să comunice mai transparent se înscrie într-o „tendinţă mai lungă (…), în nevoia unor instituţii precum regalitatea, dar şi a unor personalităţi politice, de a dezvălui mai multe informaţii din viaţa lor personală”.
„Trebuie să fii mai autentic pentru a fi legitim şi pentru a câştiga încrederea oamenilor”, a concluzionat el.
„Trăim într-o societate în care ne dorim să ne putem identifica cu celebrităţile”, a afirmat Michelle Lawless.
Prinţesa Kate şi regele Charles al III-lea, vorbind despre problemele de sănătate cu care se confruntă, şi-au arătat astfel vulnerabilitatea şi umanitatea, reducând la tăcere o parte dintre zvonuri.