Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a afirmat pe Telegram că România, care cere să i se restituie tezaurul, dorește să-şi rezolve problemele economice pe seama Rusiei, informează site-ul dzen.ru, citat de Agerpres.
Zaharova s-a arătat convinsă că țara noastră încearcă să pună pe umerii Rusiei „datoriile sale fantomă” vechi de un secol, ca să amelioreze starea dezastruoasă a economiei sale naţionale.
Aceasta a susţinut că datoriile României faţă de Rusia şi Uniunea Sovietică depăşesc, „potrivit calculelor experţilor”, de 20-25 de ori valoarea întregului tezaur românesc ce fusese predat Rusiei spre păstrare în anii 1916-1917.
Potrivit Komsomolskaia Pravda, care o citează pe Maria Zaharova, în 1949, Moscova „i-a iertat României aproape toată datoria sa pentru distrugerile provocate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”.
Publicaţia rusă mai scrie că în 2022 România a cerut Rusiei plata a 4 miliarde de euro în contul tezaurului său.
Parlamentarii europeni au cerut joi dimineaţă la unison, în cadrul unei dezbateri emoţionale din plenul Parlamentului European, la Strasbourg, ca Rusia să returneze integral tezaurul României şi ca executivul UE şi alte instituţii europene abilitate să facă tot posibilul pentru a sprijini acest demers.
Dezbaterea, la care au participat în majoritate covârşitoare eurodeputaţi români, a reprezentat prima punere pe tapet în Parlamentul European a chestiunii tezaurului României însuşit ilegal de Rusia.