Mortalitatea în rândul copiilor cu vârsta sub 5 ani a scăzut la un minim istoric în 2022, coborând în sfârşit sub pragul de 5 milioane, dar acest progres „precar” este încă departe de a fi suficient, potrivit ONU.

„Există câteva veşti bune, iar cea mai importantă este că am atins un minim istoric pentru mortalitatea copiilor cu vârsta sub 5 ani, care a scăzut pentru prima dată sub 5 milioane: la 4,9 milioane”, a declarat pentru AFP Helga Fogstad, şefa departamentului de sănătate din cadrul UNICEF.

ULTIMELE ȘTIRI

Joe Biden și Donald Trump au obținut nominalizările prezidențiale ale partidelor lor

Scholz, Macron şi Tusk se întâlnesc la Berlin privind divergenţele legate de Ucraina

Elevii cer desfiinţarea examenului de Bacalaureat: Sistemul liceal trebuie regândit

Lege promulgată: Examenul teoretic pentru permisul de conducere poate fi dat oriunde în ţară

Vezi mai multe articole din categoria social

Noua estimare de 4,9 milioane în 2022 reprezintă o scădere de 51% din 2000 şi de 62% din 1990. Ca în fiecare an, aceste cifre sunt supuse unei anumite marje de eroare.

Progresele au fost deosebit de notabile într-o serie de ţări în curs de dezvoltare (Malawi, Rwanda, Republica Democratică Congo, Cambodgia şi Mongolia), unde mortalitatea infantilă a scăzut cu peste 75% din 2000.

„În spatele acestor cifre se află poveştile moaşelor calificate şi ale asistenţilor medicali care ajută mamele să nască în siguranţă (…), care vaccinează şi protejează copiii împotriva bolilor fatale” sau care merg „în case” pentru a se asigura de sănătatea celor mici, a comentat şefa Unicef, Catherine Russell.

Dar succesul este precar. Progresul riscă să stagneze sau chiar să se inverseze dacă nu se depun eforturi pentru a neutraliza numeroasele ameninţări la adresa sănătăţii şi supravieţuirii nou-născuţilor şi copiilor, avertizează raportul.

Semne îngrijorătoare există deja. La nivel mondial şi în anumite regiuni, în special în Africa Subsahariană, progresele „au încetinit”: între 2000 şi 2015, scăderea mortalităţii infantile la nivel mondial a fost de două ori mai rapidă decât pentru perioada 2015-2022. În total, 162 de milioane de copii cu vârsta sub 5 ani au murit din 2000 până în prezent, dintre care 72 de milioane în prima lună de la naştere.

Complicaţiile legate de naştere rămân una dintre principalele cauze ale mortalităţii infantile, cu 2,3 milioane de decese în prima lună de viaţă până în 2022. Între vârsta de o lună şi 5 ani, infecţiile respiratorii (în special pneumonia), malaria şi diareea sunt principalele cauze de mortalitate. Toate aceste decese sunt deosebit de insuportabile, deoarece sunt premature şi „evitabile”, subliniază raportul.

Însă, fără investiţii urgente în sănătatea copiilor, 59 de ţări nu vor reuşi să atingă obiectivul ONU de reducere a mortalităţii infantile la 25 decese la 1.000 de naşteri până în 2030, iar 64 nu vor reuşi să atingă obiectivul specific pentru decesele în prima lună de viaţă (12 la 1.000).