Au apărut noi imagini cu explozia produsă vineri seara într-o garsonieră din Onești, județul Bacău. Camera de bord a unei mașini care trecea pe langa imobil a surprins deflagrația.

În filmare se vede cât de puternică a fost explozia. O persoană era pe trotuar în dreptul ferestrei, dar nu a fost rănită.

În schimb proprietarul garsonierei, un bărbat de 84 de ani, a ajuns la spital cu arsuri pe 90% din suprafața corpului.

Și trei copii care se aflau pe casa scării în acele momente au avut nevoie de îngrijiri, după ce s-au intoxicat cu fum.

După incident, autoritățile au pus la dispoziția locatarilor spații de cazare, dar oamenii au preferat să rămână în apartamentele lor.