Macaraua, care poate ridica până la 1.000 de tone, a ajuns joi seara şi va începe probabil să extragă resturile din apă sâmbătă dimineaţa, potrivit purtătorului de cuvânt al Pazei de Coastă a SUA, Carmen Carver. O a doua macara va interveni pentru a ajuta, a spus ea.
Autorităţile statale şi federale se concentrează pe degajarea portului şi pe reconstrucţia podului după ce o navă de containere a intrat într-o coloană de susţinere a podului marţi dimineaţa.
ULTIMELE ȘTIRI
Oamenii de știință ar fi localizat un vulcan masiv, mai înalt decât Muntele Everest, pe suprafața planetei Marte
Macara masivă pusă în funcţiune pentru a îndepărta resturile podului din Baltimore
Războiul din Ucraina, ziua 766. Aproape 1.800 de instituţii culturale au suferit pagube în teritoriile eliberate ale Ucrainei / Mediazona confirmă identităţile a peste 49.200 de soldaţi ruşi ucişi în Ucraina / Ucraina riscă să se retragă fără ajutorul SUA, spune Zelenski
România trece la ora de vară: ora 3.00 devine ora 4.00
Vezi mai multe articole din categoria externe
Scafandrii au recuperat două corpuri ale muncitorilor dispăruţi, care reparau podul în momentul coliziunii. Se crede că alţi patru muncitori sunt sub apă. Toţi erau imigranţi din Mexic şi America Centrală.
Găsirea celorlalte cadavre este prioritatea principală, a declarat joi guvernatorul statului Maryland, Wes Moore, într-o conferinţă de presă. Echipajele trebuie, de asemenea, să evalueze cum să scoată nava blocată, încărcată cu mii de containere şi prinsă de resturile podului.
Guvernul american a acordat statului Maryland 60 de milioane de dolari pentru a îndepărta resturile şi a începe reconstrucţia podului.
Locurile de muncă a aproximativ 15.000 de persoane a căror activitate se învârte în jurul funcţionării zilnice a portului sunt suspendate. Parlamentarii din Maryland caută să adopte o legislaţie de urgenţă pentru a asigura înlocuirea veniturilor celor afectaţi, a declarat săptămâna aceasta preşedintele Senatului statului.
Situaţia reprezintă un risc temporar pentru economia zonei, deoarece portul primeşte cea mai mare parte a importurilor de automobile din SUA şi este unul dintre cele doar patru de pe coasta de est a SUA.
Înlocuirea podului vechi de 47 de ani va necesita probabil „ani de muncă”, dar portul, ale cărui operaţiuni au depăşit recent nivelurile de dinainte de pandemie, ar putea fi redeschis în câteva săptămâni, „dacă resturile sunt îndepărtate rapid”, potrivit unui raport al Moody’s.