UPDATE Preşedintele Argentinei intenţionează să viziteze Kievul în luna iunie

Preşedintele Argentinei, Javier Milei, ar putea vizita Kievul în luna iunie a acestui an, în cadrul unui turneu european mai amplu, în semn de susţinere pentru Ucraina, a relatat portalul de ştiri Infobae la 5 martie, potrivit Kyiv Independent.

ULTIMELE ȘTIRI

Trucurile virale pentru curățenia de primăvară pe care toată lumea trebuie să le evite. Ce sfaturi oferă experții

Războiul Israel-Hamas. Gruparea Hamas spune că va negocia prin mediatori până la încheierea unui acord

Războiul din Ucraina, ziua 742. 38 de drone ale ruşilor au fost doborâte de armata ucraineană / Casa Albă afirmă că Zelenski nu a cerut niciodată trupe străine / Liderul Argentinei intenţionează să viziteze Kievul în iunie

Casa Albă: Zelenski nu a cerut trupe americane în Ucraina

Vezi mai multe articole din categoria externe

Comparat cu fostul preşedinte american Donald Trump în privinţa caracterului excentric, Milei şi-a exprimat în mod repetat un sprijin ferm pentru suveranitatea Ucrainei în faţa agresiunii ruseşti.

Aceasta ar fi prima vizită a unui lider sud-american în Ucraina de la izbucnirea războiului de amploare şi una dintre puţinele călătorii efectuate în ţara asediată de către un lider latino-american. Preşedintele de atunci al Guatemalei, Alejandro Giammattei, a vizitat Kievul în calitate de prim şef de stat latino-american în 2022.

UPDATE Kievul susţine că Rusia a pierdut 420.270 de soldaţi în Ucraina de la începutul războiului

Rusia a pierdut 420.270 de soldaţi în Ucraina de la începutul invaziei, a raportat Statul Major General al forţelor armate ucrainene.

Acest număr include 1.250 de pierderi suferite de forţele ruse doar în ultima zi.

Potrivit raportului, Rusia a pierdut, de asemenea, 6.678 de tancuri, 12.728 de vehicule blindate de luptă, 13.479 de vehicule şi rezervoare de combustibil, 10.308 sisteme de artilerie, 1.008 sisteme de rachete cu lansare multiplă, 701 sisteme de apărare aeriană, 347 de avioane, 325 de elicoptere, 7.921 de drone, 26 de nave şi ambarcaţiuni şi un submarin.

UPDATE Casa Albă: Zelenski nu a cerut trupe americane în Ucraina

,,Nu vor fi trupe americane pe teren luptând în interiorul Ucrainei”, a declarat Kirby reporterilor, vorbind în numele preşedintelui american Joe Biden, notează Kyiv Independent.

„Şi ştiţi ce? Preşedintele Zelenski nu cere aşa ceva. El cere doar instrumentele şi capacităţile. El nu a cerut niciodată ca trupe străine să lupte pentru ţara sa”, a completat Kirby.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Forţele ruse au atacat cu cinci rachete S-300 din părţile ocupate ale regiunii Doneţk, în timp ce dronele au fost lansate din Crimeea ocupată, precum şi din regiunea Kursk şi din oraşul portuar rusesc Primorsko-Akhtarsk din sudul Krasnodar Krai.

Rusia a folosit drone Shahed furnizate de Iran asupra unor ţinte din interiorul Ucrainei.

Grupurile mobile de foc şi unităţile de rachete antiaeriene ale Forţelor Aeriene ucrainene au respins atacul deasupra regiunilor Dnipropetrovsk, Odesa, Herson, Khmelnytskyi, Cherkasy, Harkov, Vinniţa şi Sumî.

Mai devreme în cursul nopţii, forţele ruse au lansat un val de drone de atac asupra oraşului ucrainean Sumî din nord-estul Ucrainei, lovind mai multe zone ale oraşului, potrivit administraţiei militare regionale. Administraţia a precizat că toate persoanele rănite primesc îngrijiri medicale, dar nu a oferit detalii privind numărul victimelor sau amploarea pagubelor.

De asemenea, mai multe explozii au fost raportate în cursul nopţii în Odesa şi Khmelnytskyi.