Analiza menţionată în raportul zilnic al Institutului pentru Studiul Războiului (Institute for the Study of War – ISW) arată că Rusia îşi doreşte să împiedice Moldova de la procesul de aderare la blocul european, pentru a destabiliza democraţia şi societatea moldovenească.

Guvernatorul regiunii pro-ruse Găgăuzia, Evghenia Guţul, a declarat, în cadrul unui interviu la televiziunea de stat rusă Pervîi Kanal din 8 aprilie, că oficialii români controlează guvernul de la Chişinău, scrie PravdaUA.

ULTIMELE ȘTIRI

Elon Musk avertizează: „O Inteligență Artificială supraomenească, mai inteligentă decât oricine de pe Pământ, ar putea exista anul viitor”

Guvern: Vor plăti cotizaţie pentru concediile medicale toţi cei care suferă de „boli obişnuite” / Ce afecţiuni vor fi exceptate de la plata cotizaţiei

ISW: Rusia încearcă să destabilizeze Republica Moldova. Ce planuri are

ANM: Circulaţia aerului nu favorizează pătrunderea masei de aer cu praf saharian deasupra României

Vezi mai multe articole din categoria externe

În timpul interviului, Guţul a declarat că dacă regiunea Găgăuzia va începe procesul de secesiune din Republica Moldova, reacţia va veni nu numai din partea guvernului moldovean de la Chişinău, ci şi din partea Bucureştiului. Totodată, Guţul a spus că România ,,controlează” autorităţile moldoveneşti, lăsând să se înţeleagă faptul că Moldova nu este un stat suveran. În plus, ea a mai spus că unirea Moldovei cu România ar însemna ,,moartea” Moldovei, a limbii şi culturii moldoveneşti.

Potrivit ISW, declaraţiile Evgheniei Guţul din 8 aprilie la televiziunea de stat rusă are probabil ca scop crearea unor condiţii pentru a justifica o potenţială agresiune viitoare a Rusiei împotriva Moldovei, către un public rusofon şi adept al retoricii de la Moscova, care se află în mai multe regiuni pro-ruse din Moldova, Rusia şi chiar Europa sau Asia Centrală.

Anterior, analiştii au subliniat faptul că Moscova a acuzat NATO că încearcă să controleze Ucraina şi se foloseşte de Ucraina pentru a ameninţa Rusia.

ISW evaluează că Moscova o să continue să afirme că diferitele sale state-ţintă nu sunt suverane pe deplin, pentru a-şi justifica eventualele operaţiuni hibride sau convenţionale ruseşti împotriva lor.

De la începutul invaziei ruseşti în Ucraina, Republica Moldova a acuzat de mai multe ori Moscova că a încercat să destabilizeze conducerea de la Chişinău. Într-un interviu pentru Financial Times din luna octombrie 2023, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că liderul grupării Wagner, Evgheni Prigojin, s-ar fi aflat în spatele unei tentative de lovitură de stat la Chişinău, care urmărea să o înlăture de la putere.