Recitind Publicistica lui Arghezi, am dat peste tableta Feminin , masculin , publicată de Tudor Arghezi în Adevărul din 16 august 1946.
ULTIMELE ȘTIRI
Nvidia lansează noul GPU „Blackwell” de ultimă generație. Cipul va revoluționa industriile de pretutindeni: „Poate transforma vorbirea în video 3D”
UE loveşte pentru prima dată sectorul agricol din Rusia. Vor fi impuse tarife la importurile de cereale pentru a-i calma pe fermierii din Europa de Est
Ion Cristoiu: Scriam în martie 2014: Un nou duşman de clasă al presei noastre zise şi libere: Rusia
Târziu: Ciolacu şi Ciucă încearcă să pună monopol pe ţară
Vezi mai multe articole din categoria editorialistii
Citisem această tabletă în colecţia ziarului Adevărul de la Biblioteca Academiei Române pe vremuri, înainte de 1989, pe cînd lucram la Istoria literaturii proletcultiste . Unul dintre capitolele cărţii mele urma să se intituleze Schimbarea faţă de Arghezi şi se referă la trecerea Regimului comunist de la zîmbete seducătoare faţă de marele poet între 1944-1947 la încruntări ameninţătoare şi nu peste mult timp la aplicarea bîtei. Aşezam această tabletă în seria textelor scrise de un publicist sub Sabia lui Damocles care e obligaţia de a scrie zilnic la gazetă, lucru infernal, mai ales cînd publicistul, asemenea lui Arghezi – colaborator zilnic al Adevărului de după 1946 – trebuie să ocolească subiectele politice, singurele care dau hrană zilnică unui condei:
„În perioada 1946-1947, începînd cu «Ochi îngheţaţi»(14 aprilie 1946) şi terminînd cu «De anul nou» (31 decembrie 1947), tabletele lui Arghezi din Adevărul aparţin unui genial publicist, în stare să facă literatură din orice. Fel de fel de subiecte cad sub condeiul cronicarului cotidian: doi ani de la moartea lui Minulescu («O comemorare», 17 aprilie 1946), profesia de scriitor («O profesiune hilară», 19 mai 1946), genul feminin al înjurăturilor (« Feminin, masculin», 16 august 1946), locul prostului în istorie («Adam et comp.», 31 august 1946), covrigul ca subiect literar («Covrigul», 5 octombrie 1946).”
Într-adevăr, aşa cum îmi dau seama acum, cînd citesc publicistica lui Arghezi din anii 1944-1947 fără un scop anume, pur şi simplu din plăcere, tabletă Feminin, masculin dă mare de geniu unui publicist de a face literatură din orice.
Tudor Arghezi observă că toate vorbele de ocară sînt feminine:
„Profesorul la Universitatea din Cluj, italianul domn Cianciolo, care-i şi un filolog şi un poet, dar şi un om de spirit cu ghimpi, mi-a făcut într-o seară o remarcă, aflată şi în schiţele observaţiilor personale, că toate. vorbele de ocară sînt feminine…
Am verificat împreună pe limba românească. Canalie: feminin. Bestie: feminin. Paciaură, putoare, tîrîtură, başordină, ţoală, fleoarţă: feminin. Însăşi licheaua, ale cărei specialităţi şi atribute sînt eminamente masculine, e feminine. (…)
În italiană şi românească bună, injuriile se echivalează. Porco la Madona circulă într-un fel şi în România, unde, ca să înjuri un bărbat, e neapărat necesar să evoce pe maică-sa. Masculii respectă masculinitatea şi lovesc în feminin. (…) feminin.
Un fil artist ar putea să lungească analiză şi luînd în parte organele din punct de vedere gramatical şi lingvistic să le definească genul pentru obţinerea unei concepţii generale a sentimentului în competiţia cade-ului mobilier verbal. De pildă, cuvîntul burtă e în limba sinceră feminină, pe cînd în terminologia ştiinţifică el se face abdomen, masculin. E aici şi o oarecare ezitare, căci cuvîntul ia la plural feminin, constituie un aşa-zis gen neutru, nici masculin, nici feminin, sau şi una şi alta, minus cu plus.
De ce nasul, masculin şi neutru în acelaşi timp sau ambigen, e la singular masculin, iar găurile lui, nările, sînt feminine? Urechea posesoare si ea de gaura, e feminina. De-aşijderi şi gura: o gură, două guri. Totuşi, cuvîntul care designează funcţiunea cea mai tristă a făpturii omeneşti e fixat atît în limbajul savant, cît şi în cel vulgar, la masculin. Orgoliul masculin de la Cruciaţi pînă la muschetarul d’Artagnan n-are cuvînt să fie prea satisfăcut.
Palma, feminină cît stă deschisă, se face masculină îndată ce se închide hermetic şi porneşte înainte, un pumn, un ghiont. De ce mustaţa şi barba sînt feminine, ca şi aluniţa, dacă reducerile lor ciocul şi negul sînt masculin?
Bolile ar deschide un capitol de filozofie filologică, şi el interesant. Chiar cuvîntul general boală e feminin, ca şi durerea şi suferinţa. Ciuma e feminină, buba e feminină ca umflătura şi gîlca. Feminine sînt holera, apendicita, diareea, numită vulgar cufureală. Dar sînt masculin cel puţin la singular: buboiul (o bubă mai mare), cancerul, spirochetul. Are şi bărbatul partea lui de glorie incontestabilă în răspunderea patologiei. Morbul, tatăl maladiilor infecţioase, revendică masculinitatea.
Dar Eva s-a răzbunat într-un domeniu, care demonstrează originea ei divină şi prezenţa ei în grădina de odinioară a parfumatului Paradis: floarea e femeie.”
*
Scriam în 19 martie 2014: Un nou Duşman de clasă al presei noastre, zise şi libere: Rusia
Dacă ar fi să cred ce nu văd ochii, presa independentă, avînd drept bulumaci de susţinere pe cei porecliţi deontologi, a denunţat şi denunţă stindardul sub care Trustul de presă al Puterii – Antena 3 şi România Tv – îşi desfăşoară activitatea: Despre Duşmanul de clasă se poate spune orice!
Sloganul nu eo noutate. Presa comunistă la aplicarea în practică în chip strălucitor. Despre Duşmanul de clasă – sabotorul, chiaburul – se putea publica orice. Despre Duşmanul de clasă extern – imperialismul anglo-american – se poate difuza orice născocire. Cum ar fi cea potrivit căreia Coca-Cola e un fel de drog.
Mai nou, locul Duşmanului numit Imperialismul anglo-american la luat Duşmanul numit Rusia. Locul lui Truman, făcut în Scînteia dement, la luat acum Vladimir Putin, făcut în presa independentă de la noi nebun. Mult mai grav, locul informaţiei exacte, menite a lămuri corect cititorii şi telespectatorii l-au luat ştirile tendinţioase, ştirile părtinitoare şi, mai ales, ştirile gogonate.
Titlul de pe un site sub acoperire sună astfel: Crimeea – Referendum cu pistolul la tîmplă. Ce pricepe de aici românul? Că cei 96% dintre ruşii din Crimeea au votat alipirea la Patria Mamă sub ameninţarea pistolului. Altfel, ei votau rămînerea în Ucraina!
Un exemplu clasic de dezinformare rămîne chestia cu Transnistria. Toate ziarele şi televiziunile au titrat: Transnistria cere alipirea la Rusia! Ba chiar unele, împinse în coastă de sula OTV-ismului, au proclamat: Transnistria se alipeşte la Rusia! Sursa ştirii, trecută cu litere puchinoase, a fost un site din RP Moldova. În realitate, ştirea sa dovedit a fi un fals ivit din manipulare. Autorităţile ruse au dezminţit existenţa unei asemenea cereri. În plus, nici acum nu e clar dacă a fost vorba de o declaraţie a lui Burlă sau de un gest al lui Burlă. Sa văzut pînă la urmă că Burlă a zis că va face şi va drege, dar na făcut nimic.
Sigur, Rusia a comis ceva inacceptabil din punct de vedere al dreptului international. Sigur, Rusia e duşmanul României. Înseamnă asta că românii n-au dreptul la o informaţie corectă despre evenimentele în care e implicată Rusia? Înseamnă asta că românii trebuie trataţi de presă independentă aşa cum Antena 3 şi România Tv îşi tratează telespectatorii: Ca pe nişte imbecili?!
Alte titluri din 19 martie 2014:
Un îndemn: Semnaţi pentru ca Mircea Diaconu să poată candida ca independent la europarlamentare!
Demagogia lătrătoare a politicienilor români: şi-au găsit o nouă păpuşică, Republica Moldova
NOTĂ : Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro