Ion Cristoiu: Aşadar, nu Germania a provocat Războiul, ci duşmanii Germaniei: Franţa, Rusia. La fel ziceau şi ruşii şi francezii. La fel a zis şi Hitler. La fel a zis şi Stalin. Nimeni nu-şi asumă responsabilitatea marelui Abator. Toţi dau vina pe ceilalţi.

Ion Cristoiu: Nu e noutate pentru mine nici avertizarea adresată nemţilor că nu va fi uşor: „Un război va cere poporului german enorme sacrificii, în bunuri materiale şi în vieţi; dar noi vom arăta inamicilor noştri cît de costisitor e să ataci Germania.”

Ion Cristoiu: Reţin efortul fostului Împărat de a convinge că nu Germania a provocat Conflagraţia: „Mărturii nenumărate demonstrează că deja în primăvara şi vara lui 1914, în timp ce la noi nimeni nu se gândea la atacarea de către Antanta, războiul se pregătea în Rusia, în Franţa, în Belgia şi în Anglia.”

Documentîndu-mă despre Primul Război Mondial, ajung în chip obligatoriu la cărţoaiele România în Primul Război Mondial. 1916-1919, publicate de Serviciul Istoric al Ministerului Apărării Naţionale, Marele Stat Major. Mi-au fost făcute cadou de un fost ministrul al Apărării Naţionale. Cum le-am primit, aşa le-am pus pe raft, încredinţat că acolo vor muri. Iată-mă acum suit pe scară ca să le iau pe cele trei, cîte deosebesc pe raftul de cărţi despre Primul Război Mondial şi Marea Unire. Le iau la mînă febril, încă suit pe scară. Şi descopăr că cele trei volume nu ajung pînă la bătălia de la Măgura Odobeştilor. Asta, deoarece, mai e – cred eu – volumul trei, partea a doua. Îmi amintesc că am la Găgeşti un volum din serie, dus în strădania de a mai degaja biblioteca de acasă. Deşi e tîrziu îl sun pe Andrei, ca să meargă în magazie şi să vadă despre ce volum e vorba. Îmi promite că se va duce a doua zi. A doua zi îmi citeşte la telefon că e vorba de volumul unu şi doi. Şi eu care eram gata să-l pun să citească paginile despre asaltul asupra Măgurii Odobeştilor!

De cum ajung la BAR, mă duc glonţ la catalog. În prealabil, pun la cale împreună cu un angajat al Bibliotecii aducerea de la Depozitul de dubluri a unui exemplar din Săptămîna ilustrată, cel dedicat vizitei Împăratului german în România. Un singur exemplar, deoarece i s-a spus că acolo revista n-a fost legată, ca altele. După ce reuşesc să-l conving să nu-mi ia de pe masă revista Episcopiei militare, tot de acolo adusă, pornesc în aventura numită căutarea cărţilor editate de Serviciul Istoric. Mai întîi descopăr şi cer la sală Putna Zeitung, publicaţia în limba germană scoasă de nemţi în 1917 şi 1918, cît au stat în jumătate din judeţul Putna. Bag seamă că e doar anul 1918. Scriu însă pe fişă 1917-1918, în speranţa că au şi anul 1917. La sală mi se aduce, fireşte, doar anul 1918. Trec apoi la Wilhelm al II-lea. Raţionamentul meu e de bun-simţ. E imposibil să nu găsesc o carte despre viaţa Împăratului, care carte e imposibil să nu conţină ceva despre vizita în România sau măcar vizita pe front în alte zone. Cu chiu cu vai, dau peste:

„Les Discours de Guillaume II pendant la guerre. Recuellis” par Mme Marie Méring, Editions Bossard, 1918.

Găsesc aici de toate. Nu însă şi discursul de la Focşani. Reţin însă pentru un posibil eseu despre ipocrizia ca esenţă a politicii primele rînduri din discursul de după Declararea pericolului de Război ţinut pe 31 iulie 1914 în faţa mulţimii adunate pe Unter den Linden, la Berlin, aduse aici de veste. Împăratul vorbeşte din balcon:

„E o zi grea pentru Germania. Din toate părţile, invidioşi ne forţează la legitimă apărare; ni se pune sabia în mînă.”

Aşadar, nu Germania a provocat Războiul, ci duşmanii Germaniei: Franţa, Rusia. La fel ziceau şi ruşii şi francezii. La fel a zis şi Hitler. La fel a zis şi Stalin. Nimeni nu-şi asumă responsabilitatea marelui Abator. Toţi dau vina pe ceilalţi.

Nu e noutate pentru mine nici avertizarea adresată nemţilor că nu va fi uşor:

„Un război va cere poporului german enorme sacrificii, în bunuri materiale şi în vieţi; dar noi vom arăta inamicilor noştri cît de costisitor e să ataci Germania.”

Strădania mea de a găsi o referire la România e zadarnică . Nici măcar cînd România intră în Război împotriva Germaniei.

Biografia Guillaume II, variantă franceză din 1927 a cărţii semnate de Emil Ludwig. Nici aici nu dau peste vreo referire la vizita în România. Mari speranţe îmi pun din clipa comandării la sală în Mémoires de Guillaume II, carte apărută la Paris după varianta nemţească, desigur. Nimic despre călătoria în România, cum de altfel nimic despre călătoriile pe front. Reţin efortul fostului Împărat de a convinge că nu Germania a provocat Conflagraţia:

„Mărturii nenumărate demonstrează că deja în primăvara şi vara lui 1914, în timp ce la noi nimeni nu se gândea la atacarea de către Antanta, războiul se pregătea în Rusia, în Franţa, în Belgia şi în Anglia. Dovezile cele mai semnificative care mi-au fost cunoscute au fost strînse de mine în Tabloul de istorie comparată pe care l-am alcătuit personal. Aş vrea să citez aici doar cîteva dintre unele alese de mine dintr-un număr considerabil.”

*

Ce scriam pe 10 martie 2014

Crin Antonescu a pierdut războiul mediatic

Duminică seara, am susţinut la Realitatea Tv că liderul PNL, Crin Antonescu, a pierdut războiul mediatic. Cu excepţia, poate, a Realităţii Tv, televiziunile de ştiri sunt în mîna lui Victor Ponta. Realitate explicabilă printre altele şi pentru că Victor Ponta dispune, graţie banilor negri care circulă prin sediile PSD, de sume însemnate ce pot fi date pe sub mînă. Falimentare din chiar clipa înfiinţării lor, televiziunile de ştiri nu-şi pot permite să dispară de pe scena mediatică de dragul adevărului, ştiut fiind că, vorba unui mogul mai pirpiriu, adevărul nu ţine de foame.

Cineva care semnează Rodica Otelea, şi care mă trage de urechi şi mă tutuie, deşi nu-mi amintesc să fi păzit vacile împreună, a reacţionat pe cristoiublog.ro astfel: „Ai spus la RealitateaTV ca televiziunile de stiri vor avea un rol important in nov. Sa le numaram: B1, Realitatea, Nasul, Digi24 -anti Ponta; Antena 3 , RTV – pro Ponta.”

La o primă vedere, aşa e. Cine se pricepe cît de cît la aşternuturile presei, îşi dă seama însă că lucrurile nu stau chiar aşa. Televiziunile de ştiri se împart în:

Repet ceea ce am mai spus şi am mai scris: Nu vă lăsaţi traşi pe sfoară de înjurăturile la adresa lui Victor Ponta de pe unele televiziuni de ştiri!

Ele răspund învăţăturii: Înjură-mă, dar nu mă înjura de mamă! Altfel spus, înjură-mă cît vrei, dar nu aborda teme şi subiecte care mi-ar pune în pericol imaginea!

Alte titluri din 10 martie 2014

Un hiwi pentru PSD: Călin Popescu Tăriceanu

Abia acum ne dăm seama că în 2005 Traian Băsescu a avut dreptate în ce priveşte caracterul lui Tăriceanu

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro