Ion Cristoiu: De ce nu se mai sinucid azi românii din amor?!

Ion Cristoiu: De ce nu se mai sinucid azi românii din amor?!

Ion Cristoiu: Marile şi micile ziare dau peste margini de ştiri privind tragediile provocate de amor: Sinucideri, ucideri, schilodiri. Toate avînd drept izvor trădarea în amor, fie sub forma părăsirii, fie sub forma înşelării.

Ion Cristoiu: De ce cu aproape un secol în urmă părăsirea de către iubit sau iubită provoca o tulburare interioară de asemenea proporţii încît o fată de 16 ani se arunca înaintea trenului? Se sfîrşiseră pentru ea bărbaţii? Erau tinerii interbelici mai profunzi în trăirile lor sentimentale?

Trăncăneală. În romanul Cuib de nobili, al lui Turgheniev, descopăr în variantă bătînd spre ridicol năravul rusesc al trăncănirii. Am scris despre asta un eseu, nu întîmplător intitulat, Trăncăneala la Cehov, în care sesizam pagini întregi din opera rusului aşternute cu discuţii contradictorii despre tot ce se poate şi tot ce nu se poate discuta pe lumea asta: De la locul Rusiei în lume, cum altfel decît de prim rang, la vioiciunea peştilor din iazuri.

Spre surprinderea mea, de cititor prudent al lui Turgheniev, următoarea secvenţă, descriind polemica de o noapte dintre Lavreţki şi Mihalevici, aminteşte în planul trăncănelii de isteriile dostoievskiene:

„Rostind cele două versuri de la sfîrşit, Mihalevici aproape izbucni in plîns. Un tremur uşor – semnul unui simţămînt puternic – îi flutură pe buzele groase, faţa urîtă i se lumină. Lavreţki îl asculta, îl tot asculta… şi deodată simti că se trezeşte în el spiritul de contradicţie: dintotdeauna îl scosese din sărite entuziasmul năvalnic, în necontenit clocot al studentului moscovit. Nu trecu nici un sfert de ceas, şi polemica se încinse, o polemică fără sfîrşit, de care sînt capabili numai ruşii. Chiar din senin, după o despărţire de ani de zile, petrecută în două lumi deosebite, fără să-şi înţeleagă prea bine ideile proprii, nicidecum ale altuia, agăţîndu-se de cuvinte şi ripostind cu simple cuvinte, amîndoi se pomeniră polemizînd asupra celor mai abstracte subiecte – şi aşa de tare se certară, de parcă era vorba de viaţa şi de moartea amîndurora. Zbierară şi vociferară atît de violent, încît se speriară toţi cei din casă; iar bietul Lemm, care de la venirea lui Mihalevici se încuiase în camera sa, rămăsese nedumerit şi-l cuprinse o teamă vagă. – Şi, la urma urmei, ce-ai ajuns? Un dezamăgit? ţipa Mihalevici pe la ora unu noaptea.”

De precizat că:

a. Lavreţki şi Mihalevici nu sînt nici filozofi, nici publicişti, nici măcar mareşali ai nobilimii. Unul e un boiernaş de Rusie ţaristă la nivel de provincie. Celălalt e un ins fără căpătîi.

b. Cei doi nu s-au văzut de ani întregi. Mihalevici a venit în vizită la Lavreţki, la conac. După nici 10 minute, cei doi intră în polemică şi o ţin aşa, pînă dimineaţa.

*

Note. Din ziarele vremii:

„Cuvîntarea prefectului Poliţiei Capitalei

Ziarele, cari au reprodus pasagiile drastice din cuvîntarea pe care d. prefect al poliţiei Capitalei a rostit-o la Radio, – pasagii cari nu erau cuprinse în textul trimis gazetelor de d. Marinescu, – au fost confiscate de autorităţile represive.

Faptul acesta ne-a pus pe noi în imposibilitate de a putea reproduce şi aceste pasagii, cari au pricinuit răzmeriţa repede, domolită a cercurilor noastre politicianiste.” (Universul, vineri, 14 iunie 1935)

„Întîmplări din Capitală

Sinuciderea din Dealul Spirei

O ucenică de croitorie s-a aruncat înaintea unui tren

Pe linia ferată în dreptul haltei Dealul Spirei, la 100 metri de barieră, a fost găsit corpul oribil mutilat de tren al ucenicei de croitorie Maria Gavrilescu, în vîrstă de 16 ani jumătate.

Ucenica plecase ieri dimineaţă la lucru, de la domiciliul părinţilor din str. Axente Sever 28, fără a trăda vreo nemulţumire.

Ajunsă în dreptul barierei din Dealul Spirei, Maria Gavrilescu n-a mai trecut spre serviciu, ci a luat-o în susul liniei.

Cînd a trecut trenul de Giurgiu, ea s-a aruncat în faţa locomotivei, care a tăiat-o în două.

La locul dramei s-au dus d-nii chestor G. Botez, şeful Siguranţei Capitalei şi comisar şef I. Ghiorghiu, cari au făcut primele cercetări spre a stabili cauzele sinuciderii.

Din investigaţiile făcute reiese că ucenica era de mai multă vreme în dragoste cu un tînăr din cartier, care în ultimul timp o părăsise.

Disperată de acest fapt, ea a hotarît să-şi pună capăt zilelor, aruncîndu-se înaintea trenului.

Din ordinul d-lui procuror de serviciu, cadavrul a fost dus la Institutul medico-legal.” (Universul, marţi, 4 iunie 1935)

Nu e singura ştire din presa interbelică despre sinucideri din dragoste. Marile şi micile ziare dau peste margini de ştiri privind tragediile provocate de amor: Sinucideri, ucideri, schilodiri. Toate avînd drept izvor trădarea în amor, fie sub forma părăsirii, fie sub forma înşelării.

Faţă de această realitate îmi permit să întreb:

De ce nu se mai sinucid azi românii din amor?

De ce cu aproape un secol în urmă părăsirea de către iubit sau iubită provoca o tulburare interioară de asemenea proporţii încît o fată de 16 ani se arunca înaintea trenului? Se sfîrşiseră pentru ea bărbaţii? Erau tinerii interbelici mai profunzi în trăirile lor sentimentale?

*

Scriam pe 12 aprilie 2014

Andrei Zaharescu a fost numit consul al României la Cape Town, în Africa de Sud. Victor Socaciu s-a pricopsit cu un post de consul la Montreal, Canada. Ce-i leagă pe aceşti doi miluiţi de Victor Ponta pe banii noştri, din taxe şi impozite, nu pe banii lui, sau ai finanţatorului său Sebastian Ghiţă? Mai multe lucruri:

Ceea ce-i uneşte însă iremediabil pe cei doi e altceva, care ţine de episodul pilot al unei telenovele: Amîndoi au fost lăsaţi de neveste care, vorba poporului, au fugit cu altul. O astfel de întîmplare produce în sufletul bărbatului – spune literatura din toate timpurile – tulburările unor răni greu vindecabile. Pe vremuri, cînd unui bărbat i se întîmpla să fie tradus de consoartă, mergea în străinătate, pentru ca noile privelişti să-i aline rana sufletească produsă de soţioara zburdalnică. O facea, desigur, pe banii lui sau, eventual, pe banii babacului. Regimul Partidului Stat, PSD, ne oferă o noutate în istoria bărbaţilor care suferă pentru că au fost adulterizaţi: Ca să mai uite de rana din suflet, sunt trimişi în străinătate, în posturi grase, de consuli, pe banii Statului, bani proveniţi din taxele şi impozitele noastre. Acolo unde alţii, diplomaţi de meserie, înzestraţi pentru aşa ceva, nu vor ajunge niciodată, Andrei Zaharescu şi Victor Socaciu s-au trezit parveniţi peste noapte din simplul motiv că au fost lăsaţi de neveste. Abuzul îi aparţine lui Victor Ponta. Întrebare: Cînd o să-l lase şi pe Victor Ponta nevestica, pe el cine-l va trimite peste hotare pentru a-şi vindeca rana sufletească?

*

Alte titluri din 12 aprilie 2014