Antrenorul echipei Lecce, Roberto D’Aversa, l-a lovit cu capul pe atacantul francez al echipei Hellas Verona Thomas Henry, duminică, la finalul meciului pierdut de echipa sa (0-1) în etapa a 28-a a din Serie A, informează AFP.
O serie de incidente au izbucnit în cea mai mare confuzie, cu busculade între jucători şi staff-urile celor două echipe la fluierul final al partidei.
În timp de Henry, înconjurat de coechipieri şi membri ai staff-ului, părea să se îndrepte spre vestiar, antrenorul lui Lecce, echipă la care joacă şi românii Rareş Burnete şi Alexandru Borbei, s-a îndreptat spre acesta şi i-a aplicat o lovitură cu capul.
Jucătorul francez, lovit la pometele drept, a fost eliminat apoi de arbitrul meciului, la fel ca şi antrenorul lui Lecce.
„Am intrat pe teren pentru a împiedica jucătorii mei să fie eliminaţi, pentru că erau multe provocări din partea jucătorilor de la Verona în ultimele minute ale partidei, dar şi după fluierul final”, a explicat D’Aversa pentru Sky Sport, potrivit Agepres.
D’Aversa, în vârstă de 48 de ani, se află la comanda lui Lecce din iunie 2023, după ce a antrenat-o pe Parma (2016-2020) şi pe Sampdoria (2021-2022).