Un incendiu a izbucnit, miercuri, la o şcoală generală din Gheorgheni, iar 40 de copii şi zece cadre didactice au ieşit din clădire.

„Incendiu la o şcoală gimnazială, din municipiul Gheorgheni, lichidat cu ajutorul unui stingător, de către cadrele didactice. Incendiul a izbucnit de la un corp de iluminat”, a transmis, miercuri, ISU Harghita.

Sursa citată a precizat că s-au autoevacuat un număr de 40 de elevi şi 10 cadre didactice.

„Nu a fost nevoie de îngrijiri medicale. La faţa locului s-au deplasat 3 echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Gheorgheni, cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD”, a mai transmis sursa citată.

Pompierii urmează să stabilească de la ce a pornit incendiul.