Un incendiu a izbucnit, joi seara, la o casă din comuna Bradu, pompierii evacuând două persoane, dintre care una inconştientă.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ).
„La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta la etajul locuinţei, pe o suprafaţă de aproximativ 90 de metri pătraţi. Pompierii au extras două victime de sex masculin, cu vârstele de aproximativ 50, respectiv 90 de ani, intoxicate cu fum”, au informat reprezentanţii ISU Argeş.
Bărbatul în vârstă de aproximativ 50 de ani a fost găsit inconştient, fiind preluat de echipajul SAJ. Cealaltă victimă a fost preluată de echipajul SMURD pentru a fi transportată la spital.