Lidia Buble obişnuieşte să meargă în vacanţe exclusiviste, mai puţin accesibile oamenilor de rând, precum: Saint-Tropez, Courchevel, Sri Lanka.
În studioul Cafea cu visuri, Oana Andoni a invitat-o pe Lidia la bordul unei nave din viitor pentru a parcurge mai rapid distanţele între destinaţiile de vis în care artista a fost deja sau îşi doreşte să ajungă. Prima oprire a fost în Sri Lanka, la Lion Rock din Sigiria, a opta minune a lumii cum este numită de către localnici.
LIDIA BUBLE: „Sri Lanka mi-a plăcut foarte mult, nişte peisaje absolut uimitoare, te lăsa fără cuvinte.”
Lidia prefera să-şi petreacă vara pe Coasta de Azur. Adoră petrecerile extravagante, cu şampanie şi muzica live, de pe plajele din Saint-Tropez, staţiunea atât de populară printre celebrităţi, unde se distrează alături de surorile ei.
OANA A: „Se zice că sunt doar două moduri de a ajunge cu stil în Saint-Tropez, fie cu elicopterul, fie cu yachtul. Tu ce variantă ai ales?”
LIDIA BUBLE: „Cu elicopterul până acum nu am mers, cu yachtul în schimb da, dar nu am pretenţii, nu-s genul de om care, dacă nu mă duc cu yachtul sau cu elicopterul, nu mă simt la fel de bine, dar este o experienţă într-adevăr.”
Iarna, Lidiei îi place să meargă în Courchevel, singura stațiune de schi din Franţa cu hoteluri de 6 stele, numite palate de vacanţă.
OANA A: „Avem în spate pista aeroportului din Courchevel, unde miliardarii planetei vin cu avioanele particulare…”
LIDIA BUBLE: „Vin, vin… şi ştiu că au fost şi câţiva români care s-au răsfăţat, au venit pe lux şi opulenţă. Anul acesta, parcă, au fost mai mulţi români ca niciodată în Courchevel, mulţi… cumva, zici că erai pe pârtie la Braşov.”
OANA A: „Sunt multe restaurante cu stele Michelin…”
LIDIA BUBLE: „Da. Ştiu că la un moment dat îmi comandasem o pizza, nu m-am uitat de preţ şi, la final, când a venit nota de plată… 150 euro, ceea ce mi s-a părut extraordinar de mult.”