Guvernul german a adoptat miercuri un pachet de măsuri pentru a susţine reconstrucţia Ucrainei, acordând facilităţi de creditare pentru IMM-urile ucrainene şi garantând investiţiile întreprinderilor germane în această ţară, relatează AFP.
Este o „contribuţie la conferinţa internaţională pentru reconstrucţia Ucrainei” prevăzută pentru 11 şi 12 iunie la Berlin, la invitaţia cancelarului german Olaf Scholz şi a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, au subliniat ministerele germane ale Economiei şi Dezvoltării într-un comunicat comun.
„Pentru a supravieţui acestui război, Ucraina are nevoie de mai multe lucruri, nu doar de arme. Este important ca economia să continue să funcţioneze şi ca ţara să-şi poată finanţa reconstrucţia”, a declarat titulara Ministerului Dezvoltării, Svenja Schulze.
Berlinul a prevăzut crearea împreună cu guvernul ucrainean a unei instituţii după modelul băncii publice germane KfW, creată după cel de-al Doilea Război Mondial pentru reconstruirea Germaniei Occidentale şi care a cunoscut o importantă revigorare a activităţii după reunificare pentru modernizarea economiei fostei RDG.
Instrumentul central al acestui proiect este Fondul de dezvoltare a întreprinderilor ucrainene (Business Development Fund sau BDF), constituit deja în 1999 de Ucraina şi KfW şi care a susţinut deja numeroase IMM-uri ucrainene.
De la invadarea acestei ţări de către Rusia în februarie 2022, circa 40.000 de IMM-uri au putut continua să existe, în pofida războiului. BDF a ajutat în special exploatări agricole să demineze câmpuri cu scopul de a se putea continua cultivarea acestora, explică cele două ministere în comunicatul lor.
La ora actuală, Banca Mondială evaluează costul reconstrucţiei Ucrainei la circa 486 miliarde de dolari, dar afirmă că această sumă s-ar putea modifica în funcţie de evoluţia războiului.
Dat fiindcă fondurile publice nu vor fi suficiente, guvernul de la Berlin vrea să incite întreprinderile private germane să participe de asemenea la modernizarea Ucrainei, potrivit celor două ministere germane.