Ministerul Afacerilor Externe din Germania şi-a înăsprit recomandările de călătorie pentru Rusia şi acum avertizează „ferm” împotriva deplasărilor cetăţenilor germani în această ţară, transmit joi dpa şi EFE.
Actualizarea a fost făcută ”din cauza deteriorării continue a situaţiei, inclusiv ca urmare a arestărilor arbitrare tot mai frecvente”, a anunţat ministerul miercuri.
Riscul unor astfel de arestări există pentru cetăţenii germani şi pentru cei cu dublă cetăţenie, germană şi rusă, se menţionează în mod explicit în avertismentul de călătorie.
„În cursul unor mitinguri şi demonstraţii neautorizate, pot exista acţiuni pe scară largă, uneori violente, ale forţelor de securitate în întreaga ţară. Nu poate fi exclusă posibilitatea ca trecătorii aflaţi în zonă să fie afectaţi”, continuă nota MAE german.
Numai în ultimele două săptămâni şi jumătate, sute de oameni au fost reţinuţi în Rusia pentru că au depus flori la memoriale dedicate principalului oponent al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, mort în condiţii suspecte într-un centru penitenciar rus.
Germania atrăsese atenţia şi în trecut cu privire la călătoriile în Rusia, însă cuvântul „ferm” a fost adăugat miercuri, notează dpa.
Potrivit EFE, calificativul „ferm” a fost adăugat după ce, în această săptămână, Moscova a declarat indezirabile Fundaţia germană Friedrich Ebert (FES) şi Societatea Germană pentru Ştiinţe din Europa de Est (DGO).
Preşedintele rus Vladimir „Putin izolează din ce în ce mai mult Rusia şi vrea să evite schimburile la nivelul societăţii civile”, a comentat miercuri Ministerul de Externe german pe reţeaua de socializare X, ca reacţie la acest demers.