Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) afirmă că este nevoie de o strategie de combatere a violenţei în şcoli, subliniind că nu doar şcoala trebuie să fie responsabilă de acest proces educativ, ci şi familia şi autorităţile statului.
”Sistemul de educaţie din România îşi arată din nou vulnerabilitatea în faţa cazurilor de violenţă şi abuz, fie că vorbim despre situaţia de la Şcoala «Nicolae Titulescu» din Capitală sau de cazul profesoarei din cadrul Colegiului Naţional «Alexandru Papiu Ilarian» din Târgu Mureş care a fost bătută cu pumnii şi picioarele de un elev. Ambele situaţii ne arată că deşi avem cadrul legislativ prin care să prevenim şi să combatem astfel de situaţii, ceea ce lipseşte este coerenţa unei strategii clare de conştientizare şi de intervenţie”, afirmă reprezentanţii FSLI, marţi, într-un comunicat de presă.
Astfel, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ atrage atenţia asupra ”acestui pericol permanent al violenţei şi al agresiunilor care se pot petrece în orice unitate de învăţământ din România”.
”Este alarmant cum spaţiul şcolii, care ar trebui să fie unul al combaterii violenţei, devine atât de uşor un spaţiu al insecurităţii şi al fricii, atât pentru elevi, cât şi pentru angajaţii din sistemul de învăţământ. Considerăm că Guvernul României ar trebui să trateze cu mai multă seriozitate acest subiect şi nu doar să observe tacit cum are loc un astfel de fenomen care naşte situaţii grave”, adaugă sindicaliştii.
Ei arată că modificările legislative din ultima perioadă sunt menite să descurajeze astfel de comportamente, dar nu este suficient.
”Avem nevoie de un plan naţional de combatere a acestui fenomen. Astfel de cazuri nu trebuie tăinuite şi nici lăsate la voia întâmplării. Orice derapaj trebuie corectat, iar cei care sunt vinovaţi trebuie să plătească. O amplă campanie de conştientizare în ceea ce înseamnă combaterea violenţei de orice gen este absolut necesară în unităţile de învăţământ şi totodată trebuie elaborat un plan de măsuri prin care să fie descurajat acest fenomen. Nu doar şcoala trebuie să fie responsabilă de acest proces educativ, ci şi familia, precum şi autorităţile statului. Dacă în acest lanţ nu se intervine de la un capăt la altul, vom creşte generaţii de copii abuzaţi sau abuzatori”, afirmă reprezentanţii FSLI.
Potrivit sindicaliştilor, şcoala trebuie să fie „un spaţiu al respectului reciproc, dar acest lucru nu se poate întâmpla dacă vom submina tot timpul autoritatea cadrului didactic”.
Astfel, ei reiau apelul privind adoptarea legii privind protecţia cadrului didactic, arătând că FSLI a înaintat Parlamentului o astfel de iniţiativă legislativă, dar parlamentarii nu au înţeles importanţa acestui act normativ şi proiectul a fost tratat cu indiferenţă. Dacă am fi avut în acest moment o astfel de lege, şansele de a evita cazurile în care cadrele didactice sunt agresate ar fi fost mult mai mari decât cele din prezent, susţin sindicaliştii.
Potrivit acestora, ”acolo unde permitem să avem profesori agresaţi, permitem, practic orice formă de agresiune şi în rândul elevilor. Când vom amenda aceste situaţii de violenţă, vom ajunge să facem educaţie adevărată, într-un spaţiu al civilizaţiei”.
”Violenţa nu este o soluţie, nu este un răspuns şi cu atât mai mult nu poate fi un comportament tolerat în locul în care ne creştem copiii. Avem nevoie de un plan coerent de măsuri prin care să descurajăm orice fel de acţiune de acest gen. Dacă nu acţionăm cât mai repede nu mai putem ajunge să corectăm, ci doar să vindecăm răni fizice şi psihice pe care agresorii le provoacă celor agresaţi. Părinţii, elevii şi autorităţile statului trebuie să facă front comun cu cadrele didactice când vine vorba despre această schimbare necesară, prin care să aducem în şcoli liniştea, siguranţa şi respectul”, a declarat Simion Hancescu, preşedinte FSLI.