Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a emis un comunicat de presă în care a explicat cum a fost ucisă femeia al cărei cadavru tăiat în bucăți a fost găsit la kilometrul 64 al Autostrăzii A1 București-Pitești, pe 5 aprilie.
Bărbatul care a comis fapta, un individ cu dublă cetățenie, turcă și germană, a fost reținut, iar procurorii au pus în mișcare acțiunea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor și profanare de cadavre.
Vineri, acesta va fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă.
În noaptea de 6 spre 7 martie, acesta ar fi avut o dispută cu victima în timp ce se afla în locuința personală din Sectorul 5, București.
Bărbatul a ucis-o pe femeie, apoi i-a dezmembrat cadavrul pe care l-a depozitat în mai mulți saci, transportându-l cu mașina în județul Dâmbovița. Trupul femeii a fost abandonat pe raza comunei Uliești, pe un teren agricol de lângă autostradă.
Bărbatul de origine turcă are 60 de ani și a devenit principalul suspect în anchetă după ce polițiștii au identificat persoanele din anturajul victimei. Femeia de 38 de ani, ucisă și tranșată, a fost văzută in repetate rânduri intrând în casa suspectului.
Acesta a fost sudor în Germania. S-a pensionat pe caz de boală, s-a mutat în România, unde și-a construit casa în care acum locuiește singur. A închiriat o parte din teren unei fabrici de mobilă care între timp s-a închis.