Schimbul de case pentru o vacanță care să nu coste o avere devine o practică tot mai populară și în România.
Fie că vorbim de apartamente la mare ori de cabane la munte, toate sunt cerute pe platformele dedicate. Sunt însă câteva reguli de respectat, precum curățenia, dar costurile cu cazarea se reduc la zero.
„Avem o cabană pe care dorim să o dăm la schimb cu un apartament la mare”. Aşa suna anunţul Mihaelei, care a reuşit să-şi rezerve rapid concediul de vară. Va petrece cinci zile într-un apartament din Mamaia. Anul trecut, proprietarii locuinţei de la mare şi-au petrecut vacanța în Transilvania, în cabana Mihaelei.
Mihaela Andreica: „Un tip foarte de treabă, care a fost interesat de cabana noastră, iar noi am stat nouă zile la ei în apartament, un apartament frumos cu tot ce e necesar pentru o familie, ne-am și împrietenit, super, o experiență superbă.”
Maria este gata să dea cheile apartamentului ei din Mamaia Nord ca să meargă în Bucovina, de pildă.
Maria Șipoș, proprietar: „Noi am fost în fundul Moldovei la o familie. În țară, mai avem un schimb la Bușteni.”
Recent, Maria a postat anunţul şi pe o platformă internațională.
Maria Șipoș, proprietar: „Primii îi așteptăm pe 30 aprilie, vin de la Roma, o familie cu un copil.
Cei care accesează platformele internaţionale trebuie să plătească pentru contul de membru 200 de euro anual. Pentru facilitățile pe care locuința ta le oferă și pentru fiecare musafir primit, poți obține puncte, care pot fi folosite drept „plată” în orice colț de lume.
Oana Ianoș: „Am stat în apropiere de Montmartre, cinci zile absolut impresionante într-un apartament. Am undeva la 13 schimburi până acum.”
Specialiştii au însă o serie de recomandări dacă alegem să călătorim astfel, dar nu vrem totuşi să întâmpinăm neplăceri:
Alexandru Bothăzan, consultant turism: „Așteptările trebuie exprimate clar, trebuie trimise poze și recenziile joacă un rol crucial.”
Platformele care oferă case la schimb pentru vacanțe în toată lumea au comunități de sute de mii de membri. Grupurile din țara noastră numără şi acestea zece mii de utilizatori.