Doi tineri cu vârste de 22, respectiv 18 ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore după ce primul ar fi pătruns în locuinţa unei femei de 85 de ani, ar fi încercat să întreţină relaţii sexuale cu aceasta şi i-a sustras cardul de alimente.
„Poliţia Municipiului Giurgiu a fost sesizată prin 112, de către o femeie, în vârstă de 85 de ani, din municipiul Giurgiu, cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi pătruns în locuinţa sa, ar fi agresat-o fizic şi ar fi încercat să întreţină relaţii sexuale cu aceasta. Din primele cercetări, a reieşit faptul că, în noaptea de 22 spre 23 februarie, în timp ce femeia se afla la locuinţa sa, o persoană necunoscută ar fi încercat să întreţină relaţii sexuale cu aceasta şi, ulterior, ar fi agresat-o fizic. De asemenea, aceasta ar fi sustras din locuinţa apelantei, cardul de sănătate şi cardul social pentru alimente”, se arată într-un comunicat de presă, emis miercuri, de IPJ Giurgiu.
În urma cercetărilor şi a investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat persoana bănuită de săvârşirea infracţiunilor de tentativă la viol şi furt calificat, ca fiind un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din comuna Frăteşti, judeţul Giurgiu.
Totodată, din cercetări, a reieşit faptul că acesta i-ar fi oferit cele două carduri unui tânăr, de 18 ani, din comuna Putineiu, care, având cunoştinţă de provenienţa lor, le-ar fi utilizat pentru achiziţionarea unor cumpărături.
Faţă de tânărul de 18 ani autorităţile efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăinuire şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, cei doi tineri au fost reţinuţi, pentru 24 de ore şi vor fi prezentaţi unităţii parchet competente, cu propuneri procedurale.