Coaliția PNL- PSD trebuie să aibă candidați comuni, inclusiv în județele în care liderii locali nu se înțeleg. Este mesajul celor doi șefi de la centru pentru colegii din toată țara.
Mari dispute sunt, în acest moment, în Timiș, Brașov și Bacău, dar și în două dintre sectoarele capitalei.
Președinte în funcție al Consiliului Județean Timiș, Alin Nica a fost unul dintre cei mai aprigi critici ai deciziilor de la Bucrești. Acesta aspiră la încă un mandat și a transmis că mai bine pleacă din partid decât să facă campanie pentru candidatul PSD impus de la centru, Alfred Simonis.
Alin Nica – președinte CJ Timiș: ”Timișul și Timișoara nu sunt de vânzare la talciocul politic, la taraba politicii dâmbovițene.”
Reporter: Vă vedeți făcând campanie pentru Freddy Simonis?
Alin Nica: ”Nicidecum, ar fi o blasfemie, ar fi o trădare”.
O situație similară este și la Brașov. Pentru a-l înlocui pe primarul USR, Alan Coliban, la primărie va candida George Scripcaru, care deși este liberal, potrivit unor surse, ar avea de fapt susținerea PSD.
Consiliul județean și-l dorește actualul ministru al Dezvoltării, Adrian Veștea.
Opinii diferite față de ce decid liderii de la centru au și organizațiile din Bacău, Satu Mare, Mureș și Constanța.
După ce l-au desemnat pe medicul Cătălin Cîrstoiu candidat comun la primăria generală, PNL și PSD au convenit să susțină împreună și candidații de la primăriile de sector.
În sectorul doi al Capitalei este vehiculat numele actualului prefect Rareș Hopincă, dar nu s-a luat încă decizia. Coaliția are probleme și la sectorul 5, unde trebuie să desemneze un politician care să-l învingă pe Vlad Popescu Piedone, fost deputat PSD și fiul lui Cristian Popescu Piedone.
Liderii coaliției trebuie să decidă până miercuri și cine va deschide lista de la europarlamentare.
Pe primele locuri vor fi, cel mai probabil, Mihai Tudose de la PSD și Rareș Bogdan de la PNL.