Diplomații argentinieni vor fi expulzați din Columbia după o serie de insulte din partea preşedintelui argentinian, Javier Milei, care l-a numit „asasin” şi „terorist” pe omologul său columbian, Gustavo Petro.
„În acest context, guvernul columbian a ordonat expulzarea unor diplomaţi din ambasada Argentinei în Columbia”, a indicat Ministerul de Externe într-un comunicat, fără a preciza funcţia sau numărul diplomaţilor expulzaţi, transmite AFP, preluat de Agerpres.
Ministerul a condamnat „un interviu acordat canalului CNN în care (Javier Milei) s-a exprimat într-o manieră denigratoare la adresa preşedintelui columbian”, Gustavo Petro.
Media americane publicaseră fragmente din interviu şi citaseră câteva dintre remarcile preşedintelui Milei legate de Petro: „Nu ne putem aştepta la mare lucru de la cineva care a fost un asasin terorist”, a declarat preşedintele argentinian, potrivit site-ului CNN.
Pentru Ministerul de Externe columbian, „expresiile preşedintelui argentinian au prejudiciat încrederea naţiunii noastre, precum şi demnitatea preşedintelui Petro, care a fost ales democratic” în vara anului 2022 ca primul preşedinte de stânga din istoria Columbiei.
Detaliile „expulzării vor fi comunicate ambasadei Argentinei prin canale diplomatice” obişnuite, a adăugat Bogota. Guvernul argentinian nu a comentat această problemă.
„Nu este prima dată când Milei îl jigneşte pe preşedintele columbian, afectând relaţiile istorice de fraternitate” dintre cele două ţări, a reamintit Ministerul columbian de Externe.
Relaţiile cu Argentina sunt stabile din punct de vedere istoric, dar s-au deteriorat de când ultraliberalul Javier Milei a venit la putere la Buenos Aires în decembrie 2023. Ambasadorul columbian în Argentina, Camilo Romero, a revenit pentru consultări în ţara sa de la sfârşitul lui ianuarie. Milei l-a numit atunci pe Petro un „comunist criminal pe cale de a scufunda Columbia”.