Rusia atacă în termeni halucinanți România, despre care spune că a exterminat în masă evrei și a comis crime oribile, motiv pentru care ”capetele fierbinți” din țara noastră trebuie ”să renunțe la vise fără speranță”, precum tezaurul de la Moscova.

Kremlinul s-a dezlănțuit împotriva statului român, pe care îl atacă în termeni extrem de duri. Uluitor este faptul că agresiunea are loc chiar prin vocea sa oficială, care se definește ca fiind una diplomatică, adică destinată dialogului de pașnic și de bun simț.

Rusia deținută de Vladimir Putin îi acuză pe români de crime oribile, jafuri și exterminarea în masă a evreilor, totul printr-o reacție asumată la nivelul Kremlinului, prin Ambasada Rusiei în România.

Este vorba despre o completare la declarațiile Mariei Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, cu privire la rezoluția UE prin care se cere Rusiei să returneze tezaurul furat României în 1918-1919.

Redăm mai jos textul postat vineri de reprezentanța diplomatică a Moscovei la București. Precizăm că exprimările confuze le aparțin, în condițiile în care funcționarii ambasadei nu s-au mai obosit să traducă declarația transmisă de MAE rus și au lăsat, probabil, totul pe seama Google Translate.

Mesajul principal este că ”un fost aliat al lui Hitler, România, trupele căreia au comis crime de război și crime împotriva umanității oribile pe teritoriul Uniunii Sovietice, inclusiv exterminarea în masă a evreilor (Holocaustul) și actele de jaf fără precedent, îl folosește pe Parlamentul European, pregătit pentru orice umplutură anti-rusă, pentru a încerca să-și atârne datoriile fantomă vechi de un secol asupra noastră.

Apelul rezoluției Parlamentului European la Convenția de la Haga pentru protecția bunurilor culturale în caz de conflict armat din 1954 este, de asemenea, nefondat. În anii 1955-1956, URSS, în semn de bunăvoință, a restituit toate valorile culturale, artistice și istorice identificabile, care sunt expuse astăzi parțial în Muzeul Național de Istorie a României.

Să adăugăm că Parlamentul European ar trebui să acorde atenție „aurului scitic”, care a fost trimis la un moment dat pentru expunere în țările europene și nu a fost returnat proprietarilor de drept din muzeele Crimeii”.

La finalul mesajului în care vituperează împotriva țării noastre, rușii ne transmit să renunțăm ”la vise fără speranță”.

”În acest sens, îi îndemnăm pe „capetele fierbinți” din România să renunțe la vise fără speranță și la declarațiile zgomotoase pe această temă, deoarece dacă calculăm toate datoriile României față de Rusia și URSS (inclusiv partea neplătită a reparațiilor), atunci acestea se ridică la aproximativ 1,5 mii tone de aur, ceea ce este aproximativ de 20-25 de ori valoarea totală a întregului aur românesc din anii 1916-1917”.

Ieșirea MAE rus vine în completarea celor spuse de Dmitri Medvedev, fostul președinte rus afirmând că ”românii nu sunt o națiune”, iar cei de la Bruxelles sunt ”niște idioți”.