Curtea Supremă din Arizona a stabilit că o lege veche de 160 de ani – care interzice aproape complet avortul – își face efectul și acum.
Judecătorii au votat cu o majoritate de 4 la 2 că prevederile din 1864 sunt valabile, deoarece întreruperile de sarcină nu mai sunt protejate de lege la nivel federal sau local de aproape doi ani.
O instanță inferioară stabilise că legi mai noi, care interzic avortul după a 15-a săptămână de sarcină, au înlocuit legiferări de pe vremea când Arizona nici măcar nu era stat.
În noile condiții, întreruperile de sarcină sunt legale doar în cazul în care viața mamei este în pericol. Cei care încalcă legea riscă între doi și cinci ani de închisoare.
În Arizona, dar și în alte state americane, subiectul avortului va fi supus unui referendum, în noiembrie, odată cu alegerile prezidențiale.