Dacă v-ați programat să îl vedeți joi pe Florin Salam într-un concert, ei bine, ar trebui să vă orientați spre un alt interpret de manele.
Florin Salam nu este disponibil cel puțin pentru încă vreo 21 de ore, câtă vreme, încă de dimineață, de la ora 9:00 pe numele lui a fost emisă o ordonanță de reținere.
Ordonanța de reținere emisă de ofițerii Biroului de Investigații Criminale a venit la nici două ore după ce investigatorii l-au ridicat din pat pe manelist și l-au adus aici să dea explicații în acest caz în care este acuzat de trei clienți că le-ar fi luat banii pentru a cânta la nunți prin 2021, dar și în 2023. Nu doar că nu s-a dus să cânte, dar nici nu le-ar fi restituit sumele respective, aproximativ 18.000 euro, spun surse apropiate de anchetă.
Cel puțin deocamdată, Florin Salam nu a dat nicio explicație. A refuzat să dea declarații, prevalându-se de dreptul la tăcere. Așa că, ofițerii s-au văzut nevoiți să emită pe numele lui ordonanța de reținere, urmând ca joi după-amiază să ajungă în fața unui procuror care coordonează acest caz pentru o nouă încercare de interogatoriu.
Abia atunci i se va decide soarta pentru următoarele zile, dacă va fi plasat sub control judiciar sau, dimpotrivă, va fi dus în fața unui judecător de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă.
Pe de altă parte, Florin Salam nu este singurul vizat de suspiciuni de înșelăciune în acest caz. Mai sunt doi complici despre care vorbesc anchetatorii. Unul dintre ei ar fi chiar manager-ul lui, care a încercat să explice ce s-a întâmplat cu adevărat în aceste cazuri.
El afirmă și că unul dintre concerte, una dintre petrecerile la care era așteptat, ar fi fost într-un moment de plină pandemie, când astfel de cântări, cum le spun ei, nu ar fi fost permise de autorități și că Florin Salam ar fi vrut de fapt, să restituie avansul primit de la familia mirilor, doar că aceștia nu mai răspundeau la telefon.
Iată că și managerul lui Florin Salam respinge categoric că acuzațiile de înșelăciune. El este liber. Florin Salam este deocamdată în custodia ofițerilor de poliție și soarta lui va fi decisă cel mai probabil spre sfârșitul acestei zile.
La secția doi de poliție, a venit și soția artistului,care are statut de martor, spun avocații care îl reprezintă pe Florin Salam. Și cel puțin în acest moment, principalul personaj al acestor scandaluri de înșelăciune rămâne manelistul, care, iată, se află în doar câteva săptămâni la un al doilea scandal de acest gen, după cel de la Târgoviște, unde, imediat după Revelion, a fost acuzat de o tânără că ar fi agresat-o într-o cameră de hotel.
Însă în acel dosar Florin Salam nu este urmărit penal și a dat la vremea respectivă doar declarații de martor.