Angajații Poștei Române au fost miercuri în grevă de avertisment timp de două ore, nemulțumiți de salarii și condițiile de muncă. Cei care au avut treabă la oficiile poștale au fost nevoiți să facă cale întoarsă ori să aștepte să se termine protestul.
La unul dintre oficiile poștale din Baia Mare, toți angajații și liderii de sindicat au închis ghișeele și au ieșit în stradă cu pancarte și vuvuzele să protesteze. Până la ora zece nimeni nu a intrat în birouri.
Liderii de sindicat cer mai multe drepturi, inclusiv sporul de loialitate.
Monica Zaj, presedinte sindicat: „În principal revendicările sunt legate de contractul colectiv de munca, părțile neajungând la o înțelegere. Factorii poștali, indiferent de munca pe care o prestează, două treimi sunt la salariul minim pe economie, nu beneficiază nici de acel spor de loialitate pentru cei care fac munca aceasta de 30-40 de ani. E doar un pas premergător grevei generale.”
O femeie lucrează ca factor poștal și spune ea că salariul nu-i mai ajunge de la o lună la alta.
„De 16 ani lucrăm pe salariul minim pe economie și am dori și noi să ne câștigăm drepturile. Rămânem cu 1800-2000 de lei.”
„Volumul de muncă s-a dublat, suntem foarte nemultumiți în ceea ce privește venituri și condițiile în care se lucrează.”
Dacă negocierile nu vor avea efectul scontat, angajații Poștei Române amenință cu greva generală la sfârșitul acestei luni.
Din luna iunie a acestui an salariile vor creşte, în medie, cu 250 de lei, precizează operatorul naţional de servicii poştale, într-un comunicat de presă.
„Compania a avut o creştere solidă a cifrei de afaceri care s-a regăsit în stabilitatea financiară a Poştei prin plata salariilor la timp. Am asigurat creşteri succesive de salariu în ultimii ani, sporuri şi bonuri de masă, majorate cu 100% în 2023. Vom continua să creştem veniturile salariaţilor. În prezent, Poşta funcţionează mai bine decât oricând, fără contract colectiv de muncă, iar toţi salariaţii beneficiază de toate drepturile. Începând cu luna iunie 2024, salariile vor creşte în medie cu 250 lei şi intenţionăm să continuăm procesul acesta de creşteri salariale într-un ritm rapid”, se arată în comunicatul Companiei Naţionale „Poşta Română”.