Un cutremur cu magnitudinea 3,1 s-a produs marţi, la ora locală 11:28, în judeţul Vrancea, zona Moldovei, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Seismul a avut loc la adâncimea de 12,9 kilometri (km) în apropierea următoarelor oraşe: 28 km sud de Focşani, 46 km nord-est de Buzău, 60 km vest de Brăila, 62 km vest de Galaţi, 93 km sud de Bârlad şi 98 km nord de Slobozia.

De la începutul lunii aprilie, în România s-au înregistrat 9 cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2,4 şi 3,3 pe Richter.

Anul trecut, cea mai mare mişcare tectonică, de magnitudine 5,7, a avut loc în data de 14 februarie, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri.