Un oficial militar israelian de rang înalt, citat de presa de stat israeliană, a precizat că va exista un „răspuns semnificativ” la atacul iranian – în ciuda apelurilor ONU şi ale Egiptului şi Arabiei Saudite de a se abţine de la represalii.

Cât de posibil este un răspuns israelian la atacul Iranului?

Harley Lippman, de la American Israeli Public Affairs Committee, a declarat pentru Sky News că o „linie roşie” între cele două ţări a dispărut acum, deschizând calea pentru un atac israelian asupra Iranului.

„Din moment ce Israelul a fost atacat şi din moment ce nu mai există linii roşii, Israelul poate ataca Iranul”, a spus el.

„S-ar putea să fie surprinşi de atacul iranian şi s-ar putea să nu lanseze un atac major, dar Israelul are o mulţime de opţiuni pe masă.

„Una dintre ele este să facă ceva imediat, unii prezic că vor riposta de zece ori mai puternic sau că fereastra de oportunitate pentru a ataca instalaţiile nucleare iraniene este acum deschisă. Bănuiesc că este un lucru care va fi discutat în Israel. Dacă aş lucra într-o instalaţie nucleară iraniană, aş purta o cască de protecţie chiar acum” a spus Harley Lippman.

„Cred că Israelul trebuie să răspundă într-o manieră puternică şi o va face”, a adăugat acesta.

Nu a existat nicio declaraţie oficială din partea armatei israeliene cu privire la o ripostă.

ULTIMELE ȘTIRI

LIVE UPDATE. Iranul a lansat 500 de drone și rachete asupra Israelului. Cabinetul de război israelian: „Vom răspunde ferm și dureros”

Prima reacţie a lui Joe Biden după ce Iranul a atacat Israelul

Britanicii şi americanii doboră drone iraniene ce atacă Israelul. Avioanele au decolat din bazele din regiune

Cum va răspunde Israelul la atacul Iranului. Expert: „Nu mai există linii roşii”

Vezi mai multe articole din categoria externe