Vremea va fi închisă în Bucureşti pe parcursul următoarelor trei zile, temporar va ploua, iar vântul va sufla slab până la moderat, în timp ce valorile termice vor fi apropiate de normalul perioadei, arată prognoza publicată, miercuri, de ANM.
Astfel, în intervalul 13 martie, ore 10:00 – 14 martie, ora 8:00, vremea va fi închisă şi temporar va ploua şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi în jurul a 10 litri/mp. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 12 grade, iar cea minimă va fi de 4 – 5 grade Celsius.
De asemenea, de joi, de la ora 8:00, până vineri, la ora 10:00, în Capitală, valorile termice diurne, în scădere faţă de intervalul anterior, vor fi apropiate de normele perioadei. Cerul va fi mai mult noros, temporar va ploua şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 5 – 10 litri/mp. Vântul va sufla slab până la moderat.
Temperatura maximă se va situa în jurul a 9 grade, iar cea minimă va fi de 3 – 4 grade Celsius.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare de ploi în toate regiunile ţării şi ninsori în zona montană, valabilă până vineri dimineaţa.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 13 martie, ora 10:00 – 15 martie, ora 10:00, vor fi precipitaţii în toate regiunile şi se vor acumula cantităţi de apă în general de 10 – 15 litri/mp. În zona Carpaţilor Meridionali, în Transilvania şi Muntenia, local precipitaţiile vor fi moderate şi se vor acumula 25 – 30 litri/mp şi izolat peste 40 litri/mp.
În zona montană, în special la altitudini de peste 1.200 metri, vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, local consistent. În jumătatea de nord a Moldovei şi estul Transilvaniei vor fi precipitaţii mixte.