Fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a ajuns, miercuri, la Penitenciarul Rahova, unde își va petrece următoarele 21 de zile, perioada de carantină obligatorie.

Are de ispășit o condamnare de 5 ani de închisoare pentru corupție. Cherecheș a fost adus, marți, în România, sub escortă, din Germania, unde fusese capturat în noiembrie. Și a rămas peste noapte în penitenciarul din Arad.

Fostul edil a fost adus la graniță de polițiștii maghiari. După formalitățile de la frontieră, a fost predat polițiștiilor români și, însoțit de aceștia, a intrat zâmbitor în duba care l-a transportat la penitenciarul din Arad.

După un control medical, a fost cazat într-o cameră de 17 metri pătrați, împreună cu un alt barbat, condamnat pentru infracțiuni rutiere.

Andrei Băiețean, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad: „Confirmăm faptul ca deținutul Cherecheș Cătălin a ajuns în această seară, în jurul orelor 19:40, în unitatea noastră. În momentul de față, se face procedura de încarcerare”.

Alina Gorghiu, Ministrul Justiției: „Ministerul Justiției, prin Administrația Națională a Penitenciarelor, a oferit autorităților din Germania un set de garanții cu privire la condițiile din penitenciare. Au fost apreciate pozitiv de cei din Germania, care au decis predarea acestuia”.

Avocații lui Cherecheș intenționează să țină la curent autoritățile germane cu privire la respectarea condițiilor de detenție.

Răzvan Doseanu, avocatul lui Cătălin Cherecheș: „Dacă nu se vor respecta, vom vedea care va fi reacția autorităților germane în acest sens. Ar fi penibil, totuși, să nu se respecte niște garanții oficiale între două state”.

După două drumuri istovitoare, unul din Germania spre România, celălalt de la Arad la București, după noapte petrecută în spatele gratiilor, pentru prima oară într-o închisoare românească, Cătălin Cherecheș a ajuns în Penitenciarul de maximă siguranță Rahova, unde a început, practic, perioada de carantină în cele 21 de zile.

El va fi evaluat din punct de vedere medical, dar și psihologic, iar apoi va lua drumul Aiudului. Surse din sistemul penitenciar spun că fostul edil, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare, își va petrece detenția la Aiud, într-un penitenciar de maximă siguranță, acolo unde, de altfel, ANP-ul îi asigură condițiile optime pentru perioada de executare a pedepsei, condiții despre care, de altfel, Ministerul Justiției le vorbea celor din Germania atunci când au argumentat punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele lui Cherecheș.

Așadar, urmează zile în care Cătălin Cherecheș va trebui să se obișnuiască cu sistemul penitenciar românesc. Una peste alta, fiecare zi, practic, curge din pedeapsa pe care o are de executat. Așa cum întreaga perioadă pe petrecută în Germania, în arest provizoriu sau arest preventiv, va fi recunoscută ca făcând parte din această pedeapsă.

Este foarte posibil ca după o perioadă de timp, un an, poate doi, când regimul de executare a pedepsei se va mai îmblânzi, să fie chiar transferat într-o închisoare mai apropiată de casă, probabil la Penitenciarul de la Tăuții de Sus, de lângă Baia Mare, lângă Baia Sprie. Așa încât, cel puțin până atunci, fostul edil de la Baia Mare va participa la tot ceea ce i se oferă în ceea ce privește programele. Va munci probabil, asta pentru că zilele de muncă îi pot aduce zile de libertate practic la proprie, de o eventuală liberare condiționată mult mai devreme.

Pe 5 aprilie, Curtea de Apel Cluj ar trebui să dea o decizie cu privire la contestația în anulare înaintată de avocații fostului edil.

Răzvan Doseanu, avocatul lui Cătălin Cherecheș: „Am invocat incompatibilitatea unuia dintre membrii completului de judecată care a pronunțat soluția în apel”.

Pe 24 noiembrie 2023, Cătălin Cherecheş a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj la 5 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.