Un individ condamnat la 18 ani de închisoare pentru omor a reușit să evadeze în marți după-amiază din ambulanța care îl transporta de la penitenciarul Rahova, la o clinică medicală din sectorul 2 al Capitalei.

Bărbatul se ascunde acum în București, iar echipele speciale au intrat în alertă.

Bărbatul se numește Meszaros Zsombor, are 34 de ani, iar în anul 2017 a ucis o femeie de 46 de ani pe care apoi a abandonat-o în portbagajul unei mașini.

Condamnat la închisoare pentru omor, bărbatul a profitat de situația în care a fost adus de alți deținuți cu o ambulanță a Spitalului Penitenciar Rahova, pentru un consult medical la o clinică privată.

Într-un moment în care paznicii săi erau în interiorul clinicii, ar fi folosit o centură de siguranță și ar fi reușit să descuie ușile ambulanței și s-a făcut nevăzut.

Incidentul a avut loc în jurul orei 15, iar de atunci forțe impresionante ale Poliției și Jandarmeriei îl caută pe acest individ.

Polițiștii au transmis și semnalmentele sale. Bărbatul era îmbrăcat într-un tricou de culoare neagră cu un desen alb în zona pieptului, purta o vestă de culoare închisă, pantaloni de trening de culoare închisă și adidași în culorile alb și roșu.

Bărbatul are o înălțime de 1.80m, o constituție atletică, ochi albaștri, poartă barbă, are părul șaten și sprâncenele arcuite.

Poliția sfătuiește cetățenii să nu încerce să intervină singuri în cazul în care îl văd pe acest individ, ci să sune imediat la 112.