Localnicii și turiștii aflați zilele trecute în golful San Francisco au avut parte de o priveliște de-a dreptul surprinzătoare.

O casă plutitoare cu două etaje, dotată inclusiv cu un gărduleț alb ca în povești, a traversat golful, tractată de șalupe.

Potrivit presei locale casa a fost mutată din port cauza unui proces cu autoritățile locale.

Proprietarul ciudatei locuințe a preferat să rămână anonim, dar a transmis totuși jurnaliștilor că nu a fost la bordul casei pe parcursul celor două zile, cât a durat plimbarea prin golful San Francisco.

Clădirea este acum ancorată în siguranță, într-un golf din apropierea metropolei americane.