Individul deosebit de periculos condamnat pentru omor, care a evadat, marți, în Capitală, a fost prins după mai bine de 15 ore, în Oradea.

Polițiștii au fost în alertă maximă. Forțe impresionante au fost mobilizate pentru a da de fugar. Noaptea trecută s-au organizat filtre la ieșirile din București, dar și în județele limitrofe, iar agenții au avut în ajutor și câini de urmă.

Bărbatul a reușit să fugă din ambulanța care îl transporta de la Penitenciarul Rahova la o clinică medicală din Sectorul 2.

Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Bărbatul care a pus toată poliția din București, dar și din împrejurimi, în alertă se numește Mészáros Zsombor și are 34 de ani. Evadatul a fost surprins de camere de supraveghere din Sectorul 2 al Capitalei. În imagini se vede cum aleargă pe o straduță. Apoi, într-o altă înregistrare apare în timp ce urcă într-o mașină gri.

Fotografia individului a ajuns la toate echipajele de poliție și forțe impresionante au fost mobilizate. Pe străzile din București au patrulat agenți, iar la ieșirile din Capitală s-au organizat filtre, inclusiv cu echipaje canine.

Atunci când a fugit din ambulanță era îmbrăcat într-un tricou de culoare neagră cu un desen alb în zona pieptului, purta o vestă de culoare închisă, pantaloni de trening de culoare închisă și adidași în culorile alb și roșu. Poliția a atras atenția și asupra tatuajelor pe care fugarul le are pe mâini și gât.

Bărbatul a evadat, marți, dintr-o ambulanță cu care fusese adus de la Spitalul Penitenicar Rahova la o clinică privată din Sectorul 2. S-a întâmplat pe Strada Ritmului, în jurul orei 15:00.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat că Mészáros era cu alți doi deținuți – un bărbat și o femeie. Când unul dintre aceștia se afla în unitatea medicală, el a deschis ușa din spate a autospecialei cu ajutorul unei bucăți metalice de la o centură de siguranță.

Mészáros Zsombor este din orașul Livada, județul Satu Mare. În 2017 și-a ucis iubita, o femeie de 46 de ani pe care o cunoscuse cu un an mai devreme în Germania. I-a ascuns trupul în portbagajul mașinii, pe care a abandonat-o apoi lângă sediul ISU din Satu Mare.

Vecin: „Eu îl știam un om de treaba, dar nici nu creadeam că poate să facă așa ceva. Avea loc de muncă, lucra. Nici nu știu cum a putut să facă așa ceva, pentru că el tot timpul s-a temut de închisoare”.

Anul trecut, bărbatul a făcut o cerere de revizuire ca să scape din închisoare. El a susținut că au fost descoperite fapte și împrejurări care nu au fost cunoscute în momentul în care a primit pedeapsa și că acestea arată că hotărârea de condamnare este netemeinică. Tribunalul Satu Mare i-a respins însă cererea.