„Tehnologia AI are un potențial extraordinar, are potențialul de a ajunge la nivelul invențiilor care au revoluționat societatea în trecut”, este de părere Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație al BNR.

„Cea mai valoroasă descoperire făcută de omenire este capitalismul. Odată cu ascensiunea capitalismului, nivelul de trai a crescut exploziv, au apărut invenții care au schimbat radical lumea, precum motorul cu abur, telefonul sau internetul. Pare că suntem în fața unei noi asemenea invenții”, explică economistul Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al BNR, fost lector la Institutul Bancar Român și membru activ în Asociația Analiștilor Financiar-Bancari, într-o postare pe contul personal din social media.

„Întotdeauna în istorie, marile descoperiri tehnologice au fost privite cu scepticism și au întâmpinat la început rezistență din partea oamenilor, cărora le era teamă de ele, le era teamă că munca lor va deveni redundantă, spre exemplu. Aici, emblematici rămân luddiții, muncitori englezi din secolul al XIX-lea care voiau interzicerea mașinilor în fabricile din industria textilă, considerându-le o amenințare la adresa locurilor de muncă. Au ajuns să distrugă echipamentele ca să nu fie înlocuiți. Istoria a arătat că greșeau.

Așa cum apariția trenului nu a fost un dezastru pentru căruțași, nici adoptarea AI-ului nu o să fie un dezastru pentru actuala generație, pentru că ar putea crea mai multe locuri de muncă decât ar înlocui, stimulând dezvoltarea unor industrii noi sau le-ar transforma și optimiza pe actualele, crescând productivitatea omului. Munca umană nu este înlocuită, ci transformată cu ajutorul AI-ului: vor fi create locuri de muncă noi bazate pe competențe digitale complexe și pe un nivel mai ridicat de creativitate.

Vor fi schimbări, poate mari, nu toți vor ieși câștigători, însă societatea în întregul ei va avea de câștigat”, scrie Cristian Popa.

Despre impactul IA asupra societății, a economiei în special, a scris recent și academicianul Daniel Dăianu, actual președinte al Consiliului Fiscal, fost economist-șef BNR.

Pentru Dăianu, Inteligența Artificială, așa cum pare a se defini ea a fi în viitorul previzibil, nu este în măsură să scoată, de una singură, umanitatea de sub rigorile „logicii economice”, după cum a scris el, în opinia „Poate schimba inteligenta artificiala (AI) logica economică, poate aduce abundenta pentru toti?”, publicată pe site-ul de Opinii al BNR, preluată și de Știrile ProTV.