Comisia Europeană modifică Politica Agricolă Comună, la presiunea fermierilor
Fermierii nu vor mai fi obligați să facă rotația culturilor pe 35% din terenuri
Fermierii cu mai puțin de 10 ha de teren nu vor fi verificați
Comisia Europeană dă înapoi în fața agricultorilor. Vrea să renunțe la o parte dintre obligațiile pe partea de mediu pe care agricultorii le aveau, prin Politica Agricolă Comună. Printre acestea, și cea privind necultivarea terenului și rotația culturilor.
Fermierii din toată Europa, inclusiv de la noi, au fost în stradă.
Este o victorie mare pentru fermieri și o pierdere mare pentru mediu. De ce? Fermierii nu vor mai fi obligați să lase teren pârloagă, politica agricolă comună pentru 2023-2027 prevede ca 4% din teren să rămână necultivat. Vor păstra însă gardurile vii, iazurile și copacii, iar cei care vor să lase o parte din teren necultivat, pentru a proteja biodiversitatea, vor avea prime.
Comisia Europeană renunță și la obligativitatea rotației anuale culturilor pe 35% din suprafețe, care ajută la regenerarea solului. Statele membre le-ar putea cere fermierilor să diversifice culturile și tot statele vor decide cum vor implementa obligațiile de acoperire a solului între două culturi, pentru a-l proteja de eroziune. Iar micii fermieri, deși în principiu ar trebui să se supună acelorași reguli, nu vor fi controlați. Vorbim despre cei care au mai puțin de 10 hectare și care reprezintă 65% din fermierii europeni.
Agricultorii sunt deja scutiți de ele, pentru că este război în Ucraina. Acum însă Comisia vrea să modifice legea și să nu mai fie amânare după amânare.
O primă părere asupra modificărilor propuse de comisie își vor da șefii de stat și de guvern, care se întâlnesc săptămâna viitoare, iar la sfârșitul lunii va avea loc întâlnirea miniștrilor agriculturii din UE. După proteste masive ale agricultorilor, Bruxellesul analizează o listă cu în jur de 500 de revendicări.
O parte din ele vor trece, altele nu. Însă este foarte probabil să treacă, inclusiv prin Parlamentul European și să treacă repede. Nu uita că vin alegerile și Ursula von der Leyen și europarlamentarii vor liniște și vor voturi, în ciuda criticilor celor care vor să protejeze mediul.
Citește și