Luptătorii români din Ucraina au postat pe rețelele de socializare un filmuleț în care arată că au pătruns pe teritoriul Rusiei. Între timp, Kremlinul i-a dat în urmărire pe românii care luptă pe frontul ucrainean împotriva trupelor lui Putin.
Pe pagina de Facebook „Romanian Battlegroup ‘Getica’”, luptătorii au publicat un filmuleț din timpul incursiunilor la care au luat parte pe teritoriul Rusiei, mai exact în regiunile Belgorod și Kursk, unde și trupele Kievului și cele de voluntari ruși anti-Putin au lansat numeroase atacuri.
Astfel, luptătorii români au punctat că cele mai multe incursiuni le-au făcut în sate rusești care se află la frontiera cu Ucraina, unde, potrivit lor, nu au găsit picior de polițist rus sau autorități.
„Rusia este pregătită de război nuclear, dar nu este în stare să își protejeze frontierele terestre”, a fost mesajul transmis de luptătorii români.
Iată mesajul postat pe Facebook de luptătorii români care luptă pentru Ucraina:
„Federația Rusă a declarat că știe de noi, că ne urmărește, că ne caută. Era și cazul să avem o confirmare că ceea ce facem este bine, este eficient, că incomodăm inamicul. Vestea bună este că și noi îi căutam pe ei. Decepția este un element al spațiului informativ și de luptă care induce confuzie și nesiguranță în rândurile inamicului.
Așa că atunci când noi primeam echipe de presă la Mykolaiv și dădeam impresia că nu facem prea mult pentru efortul de război, în fundal pregăteam o operațiune vastă, împreună cu camarazii din Legiunea Rusia Liberă, Batalionul Siberian, Corpurile de Voluntari Ruși, ceceni din Itchkeria, frați liberi din Belarus, Georgia și mulți alți „lupi” din pădurile lumii libere. Cu un simț adânc al responsabilității civice, am încercat să ne predăm și să dăm curs acelor mandate de căutare emise de Federația Rusă. Am făcut incursiuni în satele lor de frontieră, dar nu am găsit secții de poliție funcționale, nu am găsit autorități. Rusia este pregătită de război nuclear, dar nu este în stare să își protejeze frontierele terestre cu un stat cu care se află în război.
Idioții utili autohtoni ai Kremlinului guiță în continuu propaganda otrăvită a Federației. Dar de data asta Impreriul nu contra-atacă, imperiul se apară. Se apară dezordonat, panicat, în haos. Le-am servit propria rețetă a pământului pârjolit, la ei în ogradă și se pare că nu au stomac să o digere. O să continuăm să le-o servim! (…)
Trăiască România Unită! Glorie eroilor de pretutindeni! Slava Ukraini!”. Mesajul integral, AICI.
Rusia i-a dat în urmărire pe românii care luptă în războiul din Ucraina, parte a celor peste 700 de cetățeni străini aflați pe front de partea Kievului. Potrivit Moscovei, cei mai mulți mercenari sunt din Polonia, SUA, Canada și Georgia.
Comitetul de Investigații al Rusiei a anunțat introducerea pe lista de urmăriți a peste 700 de străini care luptă în Ucraina, potrivit agenției TASS. Printre aceștia se află și un număr nespecificat de români.
Direcția principală de informații (GUR) a Ministerului ucrainean al Apărării a anunțat că mercenari din peste 50 de țări, inclusiv Statele Unite și Marea Britanie, servesc în așa-numita legiune internațională, susține agenția de stat citată.
„Legiunea a unit voluntari din peste 50 de țări. În rândurile unității GUR sunt luptători cu experiență, veterani ai forțelor de operațiuni speciale și alte unități militare din Statele Unite, Marea Britanie, Australia, Danemarca, alte țări în Europa, Asia, Africa și America de Sud”, se arată într-o postare GUR de pe canalul său de Telegram. Numărul de membri ai unității nu a fost dezvăluit, constată TASS.
Ca răspuns, Serviciul de presă al Comitetului de Investigații al Rusiei a declarat că a trecut pe lista de urmăriți peste 700 de străini care luptă în Ucraina, printre care cetățeni din Țările de Jos, Noua Zeelandă, Norvegia, Polonia și România.
Scorul-record obținut de Vladimir Putin la alegeri este umbrit de incidentele care au loc de aproape o săptămână în localitățile din Belgorod regiunea rusească atacată de partizani ruși pro-Kiev.
Partizanii care operează pe teritoriul Rusiei spun că 1.500 de militari ruşi au murit sau au fost răniți în ultima săptămână.
Potrivit conducerii Legiunii Rusia Liberă, partizanii vor astfel să forțeze Kremlinul să mute unități rusești de pe frontul din Ucraina.
La o reuniune cu conducerea FSB – serviciul rus de informații care are în grijă și granițele țării – Putin a cerut măsuri urgente pentru lichidarea insurecției.
Vladimir Putin, președintele Rusiei: ”Sunt bombardamente ale unor orașe pașnice, atacuri asupra vieților unor oficiali guvernamentali, încercări de a recruta sabotori și de a organiza atacuri teroriste asupra unor obiective de infrastructură rusească, atacuri în locuri unde oamenii se adună în număr mare. Îl vom pedepsi pe toți la momentul potrivit, oriunde s-ar afla”.