Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Educaţie şi Ocupare (PEO), şi în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, lansează, vineri, apelurile pentru programul „Primul student din familie”.
În cadrul apelurilor de tip competitiv vor fi finanţate proiecte care urmăresc crearea unui cadru care să asigure acces egal la studii universitare de calitate, pentru orice tânăr, indiferent de mediul socio-economic din care provine, fără nicio formă de discriminare, şi care în acelaşi timp să sprijine prevenirea şi combaterea abandonului universitar.
ULTIMELE ȘTIRI
Musk are planuri controversate cu cipurile Neuralink: Oamenii se vor contopi cu Inteligența Artificială
Veste bună pentru Diaspora. Zboruri directe spre Aeroportul Milano Bergamo din Bacău, de vineri
Strâns cu uşa de regimul Putin, patronul aplicaţiei Telegram a anunţat că a blocat mii de utilizatori
Românii au promisiuni că vor intra complet în Schengen, inclusiv terestru
Vezi mai multe articole din categoria social
Proiectele din cadrul apelurilor PEO pot fi depuse de: instituţii de învăţământ superior de stat şi particulare; unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, în parteneriat cu instituţii de învăţământ superior de stat şi particulare.
Cererile de finanţare pot fi depuse în sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+, în perioada 28 martie 2024 – 31 mai 2024.
Din fondurile europene vor fi finanţate subvenţii pentru elevii de liceu din clasele a XI-a, a XII-a şi a XIII-a în valoare de 300 de lei/ lună pentru o perioadă de min. 12 luni şi max. 21 luni.
Pentru studenţi, vor fi finanţate subvenţii în valoare de 330 lei/lună, pe o perioadă de min. 12 luni şi max. 24 luni.
Subvenţiile pentru elevi şi studenţi nu vor fi achitate în timpul vacanţei de vară.
Subvenţiile vor fi acordate elevilor/studenţilor din grupul ţintă al proiectelor depuse de instituţiile de învăţământ, proiecte care vor fi finanţate în cadrul apelului. De asemenea, modalitatea de acordare a subvenţiilor va fi stabilită de fiecare instituţie de învăţământ.
Bugetul total alocat apelurilor de proiecte este de 50.000.000 euro, repartizat la nivelul a două categorii de regiuni: pentru regiunile mai puţin dezvoltate (Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Nord-Vest, Vest şi Centru), suma totală disponibilă este de 44.970.414,50 euro, din care contribuţia UE este de 38.224.849,78 euro (corespunzând unei contribuţii UE de 85%), iar contribuţia naţională este 6.745.564,72 euro (corespunzând unei contribuţii naţionale de 15%). De asemenea, pentru regiunea dezvoltată (Bucureşti-Ilfov), suma totală disponibilă este de 5.029.585,5 euro, din care contribuţia UE este de 2.011.834,20 euro (corespunzând unei contribuţii UE de 40%), iar contribuţia naţională este de 3.017.751,30 euro (corespunzând unei contribuţii naţionale de 60%).
„Primul student din familie” este parte din Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Universitar (PNRAU), prevăzut în Legea învăţământului superior nr. 199/2023, şi este finanţat printr-un apel competitiv de proiecte din cadrul Programului Educaţie şi Ocupare 2021 – 2027 şi din bugetul de stat.