”Tăcerea zeilor”, Yahia Belaskri, traducere Alexandra Ionel, editura Casa Cărții de Știință, 2023
”Să fii pe lume înseamnă să-l primești pe celălalt, să-l întâmpini, să-l sărbătorești căci e-n noi, e un dar.”
Începuturile pot să-ți fie legate și de un sat izolat în marginea deșertului Algerian. Cel puțin din momentul în care deschizi ”Tăcerea zeilor”. Cartea pentru care Yahia Belaskri și-a propus și dimensiunea unei parabole filosofice te surprinde și prin felul în care pare să fi presimțit anxietățile izolării din vremea epidemiei Covid 19, dar mai ales pentru că reușește să îți aducă aproape personaje cu care îți închipuiai cu greu că ai avea ceva în comun.
”E o zi frumoasă de primăvară, oaza e liniștită, nicio adiere de vânt, nu cântă nicio pasăre, doar scârțâitul imperceptibil al nisipului în liniștea mereu aceeași în care e scăldată livada de curmali.”