Ministerul de interne ungar a confirmat că acordul bilateral permite patrulări comune ale polițiştilor ungari şi chinezi în Ungaria.
Ministerul ungar a declarat că patrulările comune ajută o comunicare mai bună între cetățenii şi autoritățile celor două țări.
Pe lângă Ungaria, China a ridicat obligativitatea vizelor şi pentru Elveția, Luxembourg, Irlanda, Austria, Belgia.
China şi Ungaria au încheiat luna trecută un acord în domeniul securității, fără a oferi prea multe detalii. Acum, ministerul de interne de la Budapesta a confirmat aspecte mai concrete. Între timp, China a scos Ungaria de pe lista țărilor cu obligativitatea vizelor.
Atât guvernul chinez, cât și cel ungar sunt secretoase privind acest acord încheiat în februarie. Este o noutate faptul că comunicatele emise de ambele părți s-au făcut cu câteva zile după însemnarea acordului și, pe de altă parte, s-au publicat foarte puține informații despre ce anume prevede acest acord.
Polițiști chinezi vor putea patrula pe străzile din Ungaria în „patrule comune” cu omologii lor ungari, a confirmat ministerul de interne de la Budapesta. Ziarul german Die Welt notează că acordul încheiat la jumătatea lunii februarie între ministerul ungar de interne și cel de la Beijing înseamnă că ofițeri de poliție chinezi ar putea apărea pe străzile orașelor ungare, la fel ca în cele din Serbia, o altă țară europeană apropiată de China.
Potrivit ministerului ungar al internelor, înțelegerea încheiată între cele două țări are obiectivul de a spori securitatea în zonele turistice în perioadele estivale de vârf și, în general, în timpul evenimentelor care atrag grupuri mari de oameni.
„Încheierea unor înțelegeri asemănătoare nu este fără precedent, ofițeri de poliție maghiari îi ajută de asemenea pe colegii lor croați pe coasta croată în timpul vârfului sezonului estival iar polițiști austrieci au fost de asemenea în misiuni comune cu colegii lor maghiari la Lacul Balaton”, a mai transmis ministerul de la Budapesta.
Citește și