Cei șapte bărbați care au violat în grup o turistă spaniolă, într-o regiune izolată din estul Indiei, au fost arestați. Indivizii l-au bătut crunt pe soțul femeii și l-au obligat să privească ororile la care era supusă partenera lui.
Trei dintre cei șapte bărbați au fost arestați pe 2 martie, iar poliția anunțase că este în căutarea celorlalți patru, scrie CNN.
Adjunctul șefului poliției din Dumka, Anjaneyulu Dodde, a confirmat pentru CNN că, în momentul de față, toți suspecții din cazul înfiorător, care a provocat revoltă în India și în toată lumea, se află în spatele gratiilor.
Atacul a avut loc vinerea trecută, în cursul serii, în districtul Dumka din statul Jharkhand, aflat în estul ţării. Cei doi soți, vloggeri de călătorie, s-au oprit pentru a petrece noaptea într-un cort, când a avut loc atacul. Femeia a reuşit să ajungă la o dubă a poliţiei care patrula în jurul orei 23.00 şi a fost transportată la spital pentru a fi tratată. Soțul ei a fost și el dus la spital.
Cei doi au povestit pe reţelele sociale calvarul pe care l-au îndurat.
„Este ceva ce nu i-am dori nimănui”, au spus ei într-un videoclip postat pe contul lor de Instagram. Victima apare în clipul video cu multiple urme de lovituri pe faţă, în timp ce soţul ei susţine că are gura „distrusă”.
Tânăra în vârstă de 28 de ani, a declarat pentru un post de televiziune spaniol că atacul a durat două ore.
Potrivit presei indiene, cei 7 agresori ar fi fost beți în timpul comiterii faptelor.
În 2022, în medie 90 de violuri au fost raportate în fiecare zi în India, potrivit datelor oficiale.
Cu toate acestea, multe cazuri nu sunt denunţate din cauza stigmatului ataşat victimelor şi a lipsei de încredere în investigaţiile poliţiei. Condamnările sunt rare, deoarece cazurile sunt blocate ani de zile în sistemul de justiţie penală supraîncărcat din India.
Violarea în grup şi uciderea brutală a unei studente indiene într-un autobuz din capitala Indiei au şocat lumea în 2012.