Cătălin Cherecheș a dat România în judecată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru că nu ar fi avut parte de un proces echitabil, a transmis avocatul fostului primar.
Marți dimineață, fostul edil, care se află încarcerat la Rahova, a dat o declarație prin videoconferință în fața magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție, a mai declarat avocatul lui.
Cherecheș cere mutarea procesului în care contestă condamnarea la cinci ani de închisoare de la Curtea de Apel Cluj la o altă instanță din țară.
Motivul invocat este faptul că o judecătoare care l-a condamnat definitiv la închisoare, în noiembrie, ar fi incompatibilă, după ce mamei sale i s-a oferit mită de către socrii fostului edil pentru a obține achitarea lui Cherecheș.
Fostul edil a fost predat autorităților române acum o săptămână, după ce a petrecut aproape patru luni într-o închisoare din Germania.