Raportul marchează Ziua Internaţională a Fericirii a Organizaţiei Naţiunilor Unite, sărbătorită pe 20 martie, şi se bazează pe datele unui sondaj global efectuat în peste 140 de ţări. Ţările sunt clasate în funcţie de fericire pe baza evaluărilor medii ale vieţii lor în cei trei ani precedenţi, în acest caz, între 2021 şi 2023.

Raportul analizează şase variabile-cheie pentru a ajuta la explicarea evaluărilor vieţii: PIB-ul pe cap de locuitor, sprijinul social, speranţa de viaţă sănătoasă, libertatea, generozitatea şi percepţia corupţiei.

ULTIMELE ȘTIRI

Trump își îndulcește discursul cu privire la NATO, după ce a afirmat că „Rusia poate face ce vrea”: „Dacă voi fi reales, SUA vor apăra NATO 100% dacă statele membre își îndeplinesc obiectivele de apărare”

Grevă de avertisment a poştaşilor

Avertismentul Pentagonului: Supravieţuirea Ucrainei este în pericol

Politicienii irlandezi urmează să recomande introducerea morţii asistate

Vezi mai multe articole din categoria social

Naţiunea cu vreme rece a Finlandei – unde luminile nordice dansează iarna, iar soarele de vară poate străluci toată noaptea – are multe de învăţat când vine vorba de condiţiile sociale potrivite pentru fericire.

Sondajul cere fiecărui participant să îşi noteze viaţa ca întreg, luând în considerare lucrurile pe care le apreciază, a declarat John Helliwell, profesor emerit de economie la Vancouver School of Economics, Universitatea din British Columbia, şi editor fondator al World Happiness Report.

,,Şi afli că Finlanda este destul de bogată în toate aceste lucruri, cum ar fi faptul că portofelele sunt returnate dacă sunt scăpate pe stradă, că oamenii se ajută unii pe alţii zi de zi, că oportunităţile de sănătate şi educaţie sunt de foarte bună calitate şi distribuite universal – astfel încât toată lumea iese mai mult sau mai puţin la fel de la poarta de start”, a spus el, potrivit CNN.

Cele mai fericite 10 ţări din lume

Vecinii Finlandei completează primele locuri din clasament, Danemarca situându-se pe locul 2, Islanda pe locul 3 şi Suedia pe locul 4. Norvegia ocupă locul 7 în clasament.

O surpriză o constituie Israelul, care ocupă locul 5 în top, în contextul în care a avut loc atacul Hamas din 7 octombrie. Totuşi, autorii raportului subliniază faptul că raportul are în evidenţă media modului de viaţă din ultimii 3 ani, iar acest lucru estompează deseori efectul ,,evenimentelor cataclismice care au loc în timpul unui anumit an”.

Ţările de Jos ocupă locul 6, Luxemburg locul 8, Elveţia locul 9 şi Australia se clasează pe locul 10.

SUA ies din top 20, România scade în top

Potrivit raportului citat de CNN, SUA ies din top 20, ocupând a 23-a poziţie în clasament. Şi Germania nu atinge primele 20 de locuri, situându-se pe poziţia 24. Marea Britanie ocupă locul 20.

La polul opus, Afganistanul rămâne cea mai slabă ţară din lume în ceea ce priveşte fericirea. Libanul, Lesotho, Sierra Leone şi Congo se află, de asemenea, pe ultimele locuri.

România a ajuns în acest an pe locul 32, în timp ce anul trecut era pe locul 24.