În aproximativ două săptămâni autoritățile susțin că va fi gata încă o bucată din Autostrada A Zero, șoseaua de mare viteză care înconjoară Capitala.

În total șoferii vor putea circula pe o porțiune de 23 de kilometri în partea de sud. Lucrările au avansat greu, iar constructorii au înregistrat întârzieri repetate.

Șoseaua de mare viteză ar trebui finalizată în următorii doi ani.

Cu 640 de muncitori și 250 de utilaje, constructorul, o firmă din Turcia, promite că va termina șapte din cei 17 km din lotul 1 Glina – Vidra, al inelului sudic A zero.

Este vorba de porțiunea dintre DN5 și DN4, adică traseul dintre localitățile Jilava și Popești-Leordeni.

Constructor turc: ”Vom deschide traficul până la DN4 inclusiv până la 15 aprilie. Suntem la un progres de 98 la sută și avem o mobilizare bună în șantier”.

Odată deschiși cei 7 kilometri se vor adăuga celor 6 rămași muzeu de la sfârșitul anului trecut atunci când au fost dați în trafic primii kilometri de pe inelul sudic al Autostrăzii de Centură.

Practic se va asigura legătura de la DN6 până la DN 4, iar autoritățile promit că autostrada de centură se va intersecta cu Autostrada Soarelui la începutul verii. Este vorba de încă o bucată de 10 kilometri, iar antreprenorul este la un stadiu de 90 la sută. Asociațiile de profil susțin că și de data aceasta termenul va fi depășit.

Ionuț Ciurea, Pro Infrastructură: ”Sperăm să fie la sfârşitul lui august, un termen realist, şi să nu ne apuce toamna. Cu siguranța nu va fi gata mai devreme de august, speram să fie atunci”.

Traseul va ajuta în special șoferii din sudul Capitalei, adică cei care locuiesc în Bragadiru, Jilava, Berceni , Popești Leordeni sau Glina, cartiere unde s-a construit enorm în ultimii ani.

Inelul sudic este important pentru că va asigura tranzitul tuturor camioanelor și tirurilor de marfă care vin din centrul țării și vor să ajungă la Constanța sau la vamă.

Odată ce toate loturile vor fi gata se va forma legătura între A 1 și A 2. Practic, șoferii care vin de la Pitești vor putea ajunge mai rapid la mare și nu vor mai fi nevoiți să stea ore în șir în trafic

Abia în momentul în care șoseaua de mare viteză se va intersecta cu autostrăzile A1 și A2 îi va scăpa pe șoferi de aglomerația care se formează la intrarea și ieșirea din Capitală. În cel mai bun scenariu, legătura va fi posibilă abia în luna decembrie a acestui an. Și asta dacă antreprenorul grec de pe lotul 3 se mobilizează și avansează lucrările.

Cristian Pistol, director CNAIR: ”În momentul de față ritmul este bun, nu este suficient dar eu am convinegrea că au înțeles mesajul transmis MUSCA de a se mobiliza cu finalizarea anul acesta acestui lot 3900 În ultima vreme s-a mobilizat mult mai bine faţă de anul trecut. Au început să monteze grinzile pe A 1, lucrurile au început să evolueze – sunt întârzieri pe acest contract”.

În zona de Nord a Autostrăzii A zero lucrările merg chiar mai greu. Aici, din cei 19 kilometri finalizaţi până acum șoferii pot circula pe aproximativ 10, pentru că nu există legături cu drumurile județene și naționale. Lucrările pe lotul vecin nici nu au început.