Angajații Poștei amenință cu greva generală de la 1 aprilie, după ce, în urma negocierilor, au primit la salariu mai puțin de jumătate decât au cerut.
Reprezentanții instituției îi amenință cu penalizări și dau asigurări că pensionarii își pot primi banii la timp. În România, 2,5 milioane de oameni așteaptă lună de lună postașul.
Conflictul dintre angajatii Poștei și conducere a pornit de la semnarea unui nou contract colectiv de muncă. Sindicatul poștasilor a cerut salarii mai mari și beneficii mai multe. Mai exact, o marire de 750 de lei brut şi o majorare a sporurilor de loialitate. Potrivit președintelui interimar al Sindicatului Lucratorilor Poștali, jumătate dintre angajații Poștei Române au salariul minim pe economie.
Ionel Oțelea, președintele interimar al Sindicatului Lucratorilor Postali: „S-a decis declanșarea grevei propriu-zise, cu data de 1 aprilie, dată cu care activitatea Poștei se va opri pe perioadă nedeterminată până la soluționarea revendicărilor.”
Nu vor intra toți angajații în grevă însă, doar cei care fac parte din sindicatele Poștei și doar unele oficii poștale vor fi închise, dar cei care au colete de ridicat ar putea avea de suferit. Directorul General al Poștei Române le-a oferit numai 250 de lei brut și amenință cu contestarea în instanță a grevei. Îi asigură însă pe cei 2.5 milioane de pensionari care așteaptă pensia în aprilie, că o vor primi la timp.
Valentin Ștefan, Directorul General al Poștei Române: „Dacă nu există bani, degeaba faci grevă. Când va fi grevă generală, salariații nu își vor primi salariile pentru ziua respectivă. Asta va fi primul lucru pe care îl facem, contestăm legalitatea grevei, toți angajații care au intrat în grevă vor trebui să plătească acel prejudiciu pe care l-au creat companiei pentru ziua de grevă.”
Pe lângă conflictele interne cu care se confruntă, Poșta Română mai trece printr-o situație dificilă. Cel mai mare proiect de digitalizare, care ar fi trebuit să elimine toate hârtiile și centralizările manuale, a fost contestat. Iar acum instituția se pregătește să reia procesul de achiziție.
Chiar dacă cei de la Poșta Română se străduiesc să țină pasul cu vremurile, cozile lungi și timpii mari de așteptare i-au făcut pe mulți să-și piardă definitiv încrederea în aceasta instituție. Așa arătau lucurile într-un oficiu poștal din București, marți la prânz.
Bărbat: „Am stat o oră înăuntru ca să depun un plic.”
Bărbat: „Am fost de dimineață, era aglomerație. M-am dus dus acasă, mi-am văzut de treaba mea și am venit acum, am zis că lumea mănâncă, se odihnește.”
Femeie: „Am stat și 2 ore. Zic că nu au personal.”
Un alt proiect care stagnează de aproape doi ani este construirea a 20.000 de cutii pentru colete, așa cum au competitorii privați.